Împreună pentru copiii noștri | Page 93

2.7. Parteneriatul cu părinţii – un atu în dezvoltarea armonioasă a preşcolarului, BRĂILA GEORGETA GRAŢIELA, ŞCOALA “DIMITRIE GRECESCU” – STRUCTURĂ: GRĂDINIŢA CU PP NR. 2, DROBETA TURNU SEVERIN, JUD. MEHEDINŢI Şcoala are relaţii de parteneriat cu diverşi actanţi ai comunităţii locale: familie, autorităţi, poliţie, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială, biserică, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale. Manifestarea parteneriatului este dependentă de resursele umane implicate, de voinţa şi disponibilitatea acestora de a se implica, de a găsi resurse care să răspundă nevoilor comunităţii. Motivaţiile care stau la baza iniţierii parteneriatului sunt: rezolvarea unor probleme instituţionale, administrative; rezolvarea unor probleme specifice beneficiarilor (elevi, părinţi, cadre didactice), promovarea rolului educaţional al şcolii, satisfacţia celor implicaţi, „binele comun” etc. Atunci când cele două medii educaţionale (gradinita şi familia) se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea preşcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor acestora. Adulţii din cele două medii educative (familia şi grădiniţa) se întâlnesc într-o perioadă a vieţii lor pentru că au un scop comun: asigurarea unui mediu educativ propice dezvoltării copilului. Grădiniţa apare ca indispensabilă copilului, deci şi familiei sale, iar pe de altă parte grădiniţa nu ar exista dacă familia nu ar avea nevoie de ea. În această echipă constituită în jurul copilului nimeni nu este mai presus, nimeni nu este mai bine pregătit şi fiecare are nevoie de celălalt. Părintele poate învăţa de la educatoare, dar şi educatoarea de la părinte şi ambii de la copil. O bună colaborare între grădiniţă şi familie se realizează întotdeauna pentru interesul copilului şi ajunge să constituie în jurul acestuia o comunitate educativă constantă. Comunitatea educativă este un mediu de sprijin pentru educatori şi un mediu asigurator pentru copil, ea permite dezvoltarea personală a tuturor membrilor ei (adulţi şi copii). Familia, în întregul ei, poate oferi o plajă de experienţă pe care părinţii se pot baza şi la care pot face apel când au nevoie. Părinţii care îşi aduc copilul la grădiniţă, se constituie ei înşişi într-o „grupă”. Se întâlnesc, fac schimb de experienţă, discută şi se susţin unii pe ceilalţi. De multe ori, afinităţile dintre părinţi se transmit copiilor conturând preferinţele dintre copii. Cu cât părinţii se simt mai bine în grupul de părinţi cu atât şi copilul lor se va descurca mai bine în mediul grădiniţei. Este nevoie ca educatoarea să acorde timp şi răbdare şi părinţilor. Părinţii au tot dreptul să ştie ce se întâmplă cu copilul lor cât este la grădiniţă tocmai pentru a favoriza constituirea unui mediu continuu educaţional în jurul copilului. Adesea starea ei constantă, deschisă şi relaxată îi poate ajuta pe părinţi să fie mai încrezători şi mai repede dornici de colaborare. Educatoarea acordând timp părintelui câştigă acest timp prin faptul că un copil este mai receptiv educaţional atunci când simte că adulţii din jurul lui sunt în acord şi prin faptul că părinţii se dovedesc capabili de real sprijin pentru activitatea din grădiniţă dacă sunt implicaţi. 93