Împreună pentru copiii noștri | Page 84

2.2. Promovarea valorilor europene în relaţia grădiniţă-familie, Prof.înv.preşc Fogarasi Gyongyi, Grădiniţa cu P.N. Răscruci, jud. Cluj Una din abordările modern privind instituţia şcolară este cea a şcolii deschise, prietenoase, în care preşcolarul se simte bine, este atras de activităţile şcolare, îi sunt valorificate înclinaţiile şi talentele. Modelele educaţionale actuale pun în centru copilul şi trebuinţele sale, nevoile de dezvoltare şi în acest scop participă numeroşi factori, între care cu o importanţă semnificativă sunt şcola/grădiniţa şi familia. Poate mai importantă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenţi educogeni: familia şi instituţia educaţională. (Glava, A., Pocol, M., 2009) În majoritatea situaţiilor, familia şi grădiniţa colaborează foarte strâns pentru a asigura prin eforturi commune o educaţie de bună calitate. Sunt numeroase însă şi cazurile în care familia acţionează uneori contrar direcţiilor conturate de grădiniţă, uneori din lipsă de informare, alteori de dezinteres. În loc să întărească achiziţiile din grădiniţă în termeni comportamentali ori de cunoştinţe, părinţii devastând prin atitudinea lor, ceea ce educatoarea construieşte zi de zi. Din acest motiv trebuie să existe o comunicare continuă între cadrele didactice şi părinţi privind progresele sau dificultăţile copiilor. Această comunicare sprijină dezvoltarea şi buna educatie a copilului, aducând beneficii pe termen lung în dezvoltarea personalităţii sale. Evoluţia rapidă a vietii sociale de astăzi, modificarea statutului familiei, atribuţiile crescute ale femeii fac rolul grădiniţei să fie pregnant nu numai în ceea ce priveşte educaţia copiilor ci şi a părinţilor. Grădiniţa, fiind puntea de legătură cu familia, are menirea de a asigura părinţilor asistenţă de specialitate, informându-se asupra etapelor de evoluţie a copiilor şi venind în sprijinul celor ce întâmpină dificultăţi în înţelegerea rolului de părinte şi îndeplinirea cu success a educării copiilor. Iniţierea părinţilor în educarea şi instruirea copiilor se poate concretiza în discuţii libere cu părinţii, participarea lor la unele activităţi din grădiniţă ( activităţi practice realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă; 1Martie; 8 Martie; concursuri cu bicicletele; parada costumelor ecologice, unde părinţii confecţionează costumele). Activitate practică desfăşurată împreună cu părinţii- Realizarea unor ornamente pentru împodobirea bradului de Crăciun. 84