”Fiecare învaţă din cultura celuilalt doar privind, vorbind, ascultând şi simţind”
este regizor şi profesor de actorie la Edinburgh’s College, Scoția. În anul 2014, a absolvit și masteratul de regie coordonat de Theodor Cristian Popescu în cadrul Universității de Artă Teatrală Târgu-Mureș. În stagiunea 2013-2014, a pus în scenă,
la sala Parking a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, spectacolul „We are made of stardust”, iar în stagiunea aceasta, publicul târgumureşean va avea parte de o nouă producţie semnată Scott Johnston – spectacolul „Shoes”.
Scott Johnston
INTERVIU CU
SCOTT
JOHNSTON
Dan Oltean: Într-un articol apărut la tine acasă în 1998, publicat în ”Heraldscotland”, autorul acestuia, Mark Fisher, spunea că „dacă trăiești în România, numele Scott Johnston e necesar să fie parte esențială din vocabularul tău cultural” (”if you lived in Romania, the name of Scott Johnston would be an essential part of your cultural vocabulary”). Acum ar trebui să-ți pun o întrebare legată de acea remarcă, dar nu reușesc. Am epuizat orice variantă, așa că interviul începe cu momentul în care te felicit pentru că despre tine se spune un asemenea lucru minunat.
Scott Johnston: Mulţumesc.
Dan Oltean: Știu că generații de studenți la actorie, regie și – poate mai recent –teatrologie din România reacționează plăcut surprinse la auzul numelui tău, recunoscându-l imediat. Apoi, fiecare student înșiră una sau mai multe povești cu Scott. Cu ce i-ai vrăjit și cum i-ai receptat de-a lungul celor douăzeci de ani de când faci „vizite de lucru” în România? Ce anume te-a făcut să revii în tot acest timp?
Scott Johnston: Am venit prima dată în România în 1993, după ce l-am întâlnit pe Grigore Gonţa la Festivalul Brouhaha din Budapesta. Aproape că am ajuns să ne batem, dar pentru a scurta povestea, spun doar că am devenit prieteni şi m-a invitat să lucrez la UNATC (pe atunci ATF). Am lucrat cu studenţii timp de opt ore pe zi şi în acea perioadă am văzut şi câteva spectacole extraordinare, cum ar fi Richard III, regia Mihai Măniuţiu, Pescăruşul, regia Cătălina Buzoianu şi Electra regia Gelu Colceag. Faptul că am lucrat cu studenţi extraordinari şi că am văzut astfel de spectacole a fost suficient pentru a mă face să iubesc România din punct de vedere pur cultural; dar cea mai importantă achiziţie a fost cea a oamenilor pe care i-am întâlnit aici. Erau pasionaţi şi, mai presus de toate, extrem de amabili. La acea vreme oamenii aveau puţin bani, dar s-au arătat a fi foarte dornici să împartă cu mine tot ceea ce aveau. Cea de-a doua mea vizită în România a fost la Tîrgu-Mureş, în cadrul celei de-a doua întâlniri a şcolilor de teatru. M-a îndrăgostit de oraş şi mi-am jurat că mă voi întoarce. Şi m-am întors în anul 1997, când am regizat spectacolul Moştenire de John Harvey, la Teatrul Naţional. De atunci am tot revenit în România de optzeci de ori, mi-am făcut prieteni în Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Timişoara, Sibiu, dar, mai ales, în Tîrgu-Mureş. Am regizat cinci spectacole şi o co-producţie scoţiano-română. Am adus cu mine în România peste 500 de oameni şi am susţinut sute de workshop-uri de la Timişoara la Galaţi via Arcuş şi Târgovişte. Mă simt acasă în România, dar mai ales, la Tîrgu-Mureş.
(....) MATERIALUL INTEGRAL POATE FI LECTURA LA ADRESA:
http://teatrologieuat.wordpress.com/
SECŢIUNEA INTERVIU
AUTOR: Daniel OLTEAN