Orfelinatul lui Stavrache Hagi-Orman
Una dintre cele mai stranii legende este cea a fostului orfelinat de pe strada Franceză,la numerele 13-14. Nu mai puţin de 203 spirite ale unor copii chinuiţi ar bântui acest loc. Povestea spune că cei mici erau luaţi de pe stradă de patronul casei, Stavrache Hagi-Orman, care îi ţinea nemâncaţi şi nebăuţi până când aceştia mureau de foame sau de sete. Se zice că şi în ziua de azi, după miezul nopţii, se aud voci de copii, care strigă „Vrem apă! Apă!“.
Casa Capşa
Istoria Casei Capşa e unită cu destinul unei familii de macedo-romani, urmaşi ai cojocarului Dumitru Capşa. Sosirea lui pe meleagurile noastre a fost legată de unul din cele mai dramatice episoade ale istoriei balcanice: distrugerea din temelii a oraşului Moscopole, splendida capitală a aromânilor, rasă de pe faţa pământului, în 1788, de artileria otomană.
Dornic să-şi înceapă propia afacere după patru ani de ucenicie, Vasile Capsa îi cere ajutorul fratelui său şi astfel ia naştere, la 6 iulie 1852, cofetăria "La doi fraţi, Anton şi Vasile Capşa", pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei). Negustori pricepuţi, cei doi fraţi au înteles că şi ambalajul vinde marfa, şi ocupându-se de acest aspect, au creat o nouă modă.
Grigore Capșa, frate al lui Vasile Capșa este cel care va aduce renumele casei, după ce, trimis să învețe meseria în Franţa, la renumita casă "Boissier", Grigore a fost atât de bun, încât a fost singurul străin căruia i s-a îngăduit să participe la Expoziţia din Paris, unde i-a prezentat câteva din dulcile sale capodopere împărătesei Eugenia, care a fost foarte impresionată.
În 1869, Grigore Capşa a devenit furnizorul Curţii Princiare, iar în 1882 al Casei Regale Române. În 1873, i s-a acordat "Marea medalie" a Expoziţiei de la Viena, în 1881 a primit "Medalia de Aur" a Expoziţiei de la Bucureşti, iar în 1889 "Marea Medalie de aur" a "Expoziţiei Universale".
Perioada comunistă, în schimb, a afectat acest simbol, deoarece nemultumiţi de amintirea fastului burghezo-moşieresc invocat chiar şi de numele localului, comuniştii au înlocuit gloriosul nume cu proletarul "Bucureşti. Braserie şi Restaurant". După 1990, vechiul nume i-a fost redat, odată cu restaurarea localului, dar ceea ce nimeni nu a reuşit încă să-i redea acestui local este "spiritul Capşei" - dispărut odată cu generaţia de aur a literaturii române.
Clădirea ce avea să devină "Casa Capşa", situată în centrul Bucureştiului, pe calea Victoriei, la intersecţia cu strada Edgar Quinet a fost construită în 1852 de către vornicul Slătineanu şi va purta numele de Casa Slătineanu până în anul 1874, dată la care intră în posesia membrilor familiei Capşa, care vor face istorie, aducând locului apreciere şi faimă europeană.