TuriBuc Ianuarie 2014, numărul 1 | Page 8

„Zidul lui Dracula” din beciul Curţii Vechi

O altă legendă macabră care a luat naştere în Centrul Istoric este cea despre „plăcinta cu carne de om“. Se zice că prin anii `20, în zona Hanului lui Manuc, a existat o celebră plăcintărie, unde specialitatea casei era chiar „plăcinta cu carne“, un produs revoluţionar la acea vreme. Reţeta folosită la prepararea ei era secretă, şi asta pentru că, spune legenda, la baza deliciosului produs stătea carnea de om. Se zice că în toaleta patiseriei exista o capcană în podea, o trapă care se deschidea atunci când cineva era deasupra ei, iar oamenii cădeau într-o pivniţă din subteran. Acolo erau măcelăriţi, iar carnea lor era folosită pentru prepararea plăcintei.Unii susţin acest mit, alţii spun, însă, că „plăcinta din carne de om“ era preparată din organe umane, care proveneau chiar de la morgă.

Cel mai cunoscut mit din România are rădăcini şi în Centrul Istoric. Bătrânii din zonă îşi amintesc de zvonurile conform cărora Vlad Ţepeş, cunoscut şi sub numele de Dracula, bântuie şi acum Curtea Veche, cetate construită de el în 1458. Curios însă este că, deşi domnitorul Mircea Ciobanu a dorit să strice întreaga construcţie şi să o refacă după propriul gust, ceva l-a oprit în a dărâma un zid rămas din vechea construcţie a lui Vlad Ţepeş.

Prima construcţie ridicată pe acest loc a fost o cetăţuie ce datează din secolul al XIV-lea, cu rol de apărare a drumurilor comerciale care legau Câmpia Dunării de drumurile de la Giurgiu. Cu un secol mai târziu, în 1458-1459, pe ruinele vechiului turn, Vlad Ţepeş a ridicat o adevărată cetate cu ajutorul meşterilor braşoveni. Aici a fost emis un document la 23 septembrie 1459 în care este menţionat pentru prima oară numele oraşului Bucureşti. Mai sunt şi acum câteva ruine de fundaţie care s-au păstrat din perioada lui Ţepeş. Aici există un zid construit în acele vremuri şi este total diferit, din punct de vedere al tipului de construcţie, de celelalte existente aici. Acest zid este construit din piatră de râu, tehnică folosită în epoca respectivă. Aceasta este mărturia care a rămas din întreg edificiul din vremea lui Vlad Ţepeş. Aici, fiecare domnitor care a venit a demolat ce a contruit predecesorul său şi au făcut o altă cetate. Subsolurile, aşa cum le vedem în forma lor de astăzi, sunt originare din vremea lui Mircea Ciobanu. Acestea au avut diferite funcţii. Într-o vreme, aici au fost închişi boierii care erau ostili politicii domnului, în altă vreme aici a fost depozitat tezaurul Ţării Româneşti, iar în altă perioadă au fost depozitate alimentele pentru Curtea Domnească.”, explica muzeograful Constantin Gabriel.

Puţini sunt cei care ştiu că în spatele cetăţii, pe locul unde acum se află Curtea Sticlarilor, au fost găsite urme ale cazanelor lui Dracula. „Se spune că acest loc a fost lăsat de Dumnezeu pentru meseria de sticlar.

În Centrul Vechi erau cuptoarele de topitorie ale lui Dracula, unde focul ardea zi şi noapte în nişte cazane gigantice. Eu sunt de părere că nu este doar o legendă pentru că, în urmă cu sute de ani, s-au găsit cioburi, o vatră şi multe vase ciudate care atestă existenţa unor cuptoare neobişnuite de lucrat sticlă”, spune Ion Simescu, unul dintre cei mai vechi lucrători de la Curtea Sticlarilor.