Cavoul Familiei Poroineanu
Au trecut mai bine de 100 de ani, iar piatra neagră a mormântului își plânge încă tulburătoarea poveste. Se spune că cei ce se iubesc profund o pot auzi, șoptită de freamătul frunzelor.
La sfârșitul veacului al XIX-lea, Constantin Poroineanu, fiul unui moșier renumit din ținuturile Olteniei, pleacă să studieze la Paris, dupa cum o cerea rigoarea timpului. Deși student eminent, tânărul Poroineanu nu se poate ține departe de viața boemă a orașului de pe Sena, nonconformistă și de un farmec aparte. Aici, la o serată între studenți, întâlnește o frumoasă franțuzoaică, cu care trăiește o aventură pasională. Fata rămâne însărcinată, iar Constantin cere acordul tatălui de a se căsători, după cum îi dicta conștiința. Bătrânul Poroineanu, extrem de revoltat de comportamentul fiului său, îi adresează în mod impetuos "rugămintea" să se întoarcă grabnic în țară, amenințăndu-l cu dezmoștenirea, în caz de nesupunere. Astfel, proaspătul absolvent de facultate părăsește Parisul, cu inima frântă și dezămăgit.
Anii trec, Constantin Poroineanu devine la rândul său unul dintre cei mai mari proprietari rurali, deținând domenii importante în Dâmbovița, Ilfov și Romanați. Asemeni lui, unul dintre fiii săi pleacă la studii în orașul în care, cu 20 de ani în urmă, Constantin trăise cele mai frumoase clipe ale tinereții. Printr-o coincidență ciudată a vieții, la fel ca și tatăl său, fiul moșierului Poroineanu întâlnește la Paris o studentă de care se îndrăgostește nebunește. Spre deosebire de tatăl său, tânărul Poroineanu o ia în căsătorie pe aceasta, în secret, fără să ceară binecuvântarea părinților. După câteva săptămâni, se întoarce în țară, pentru a-și prezenta familiei mireasa. Constantin Poroineanu se împaca relativ ușor cu această idee, dar în scurt timp, punând cap la cap mai multe informații, realizează îngrozit că soția fiului său este fiica lui, rodul pasiunii trăite la Paris în tinerețea sa. Tinerii căsătoriți sunt, prin urmare, soră și frate! Disperarea, durerea și revolta îi determină pe cei doi îndrăgostiți să-și pună capăt zilelor. Constantin Poroineanu lasă toată averea sa primăriei orașului Caracal. A doua zi după semnarea testamentului, se sinucide.
Povestea tragică a dragostei și a sfârșitului cumplit este întruchipată atât de expresiv în monumentul din Bellu, încat ai zice că piatra e vie. Realizat de artistul italian Raffaello Romanelli, acest simbol al iubirii blestemate, care înspăimântă și înduioșează, înfruntă veacurile.