ţei, depozitare a altor asemenea „numiri”. Orice nume şi
orice cuvânt reprezintă de fapt o „duplicare” în conştiinţă
a ceva ce este (evident, doar în aparenţă) în afara conştiinţei. Astfel, prin cuvinte, concepte, idei, prin propoziţii
sau fraze, nu facem altceva decât să duplicăm prin reflectare (un fel de etichetări de echivalenţă), ceea ce
semnifică sau reprezintă, în conştiinţa noastră, lumea
exterioara (indiferent dacă fizică sau subtilă). Datorită
acestui fapt, limbajul este foarte important, devine un
fenomen definitoriu pentru fiinţarea umană, pentru că el
ne leagă conştiinţa direct de lumea exterioară, de lumea
reală. Deşi nu este lumea reală, prin cuvânt ne legăm
de lumea reală. Noi rostim cuvinte care, evident, ţin de
conştiinţa noastră, fiind concepute în acest sens, reprezentând un fel de „energie subtilă la purtător”, condensată dar uşor de uzitat în constructe ample şi care este
legată de ceea ce semnifică ea (prin fiecare dintre componente) şi care sunt un corespondent al acelui eşantion, fragment al lumii obiective pe care, prin reducţie, o
desemnează.
În timp, ideea că logosul (cuvântul), este primul îndreptăţit în a proiecta pe ecranul unei lumii sensibile reflexii şi expresii ale unui „suflet gânditor”, a rămas ca
una dintre cele mai valoroase amprente ale existenţei
umane atât pentru teologia creştină, cât şi pentru întreaga filozofie a antichităţii, a altor demersuri spirituale
şi curente de gândire, până în epoca modernă.2 Dar, în
ciuda unor eforturi susţinute, de tip academic, în mediul
contemporan, impactul cuvântului asupra noastră tinde
2
PĂVĂLUCĂ, Mugurel, Sursa: http://www.sacru.ro/logosul-platonic-ca-instrument-al-cunoasteriiaplicabil-pentru-perceptia-cuvantului-modern