Un prim pas, ar fi acela al diferenţierii care apare în
Lumina Necreată, ce am putea-o considera ca pe o fază
a fonemelor şi care nu sunt doar nişte simple sunete
sau litere ci energii fundamentale. Trăirea ce corespunde experimentării acestui nivel de conştiinţă poate fi reductibilă la o fraza (la fel de convenţională): „Universul
sunt Eu” ori „Eu sunt Universul”.
Aşa cum ştim din cărţile sfinte, Cuvântul denumit şi
Logosul Divin Creator este un construct de primă importanţă, este însăşi Puterea Divină (Duhul Sfânt) în Creaţie. Dar acest Cuvânt Divin Suprem, care este „sămânţa” subtilă din care va lua naştere Totul – de unde şi expresia „La început a fost Cuvântul” – evident că nu este
un cuvânt uman, ca oricare altul; „Cuvântul” este aici un
simbol a tot cuprinzător al unei vibraţii-energii fundamentale şi supreme (deci această vibraţie este numită
„Cuvânt”) şi nu un termen cu sens descriptiv (cum ar fi,
să zicem, „vuiet” sau „tunet”, pentru a marca faptul că
este vorba de o vibraţie perfect delimitabilă şi coerentă;
asemenea termeni au deja un sens, o semnificaţie, ele
conţin deja un anumit program, plan creator. Cuvântul
„vuiet” şi ceea ce trezeşte el în conştiinţa noastră reprezintă semnificantul sau ceea ce dă sens şi coerenţă
acestei emisii creatoare, iar zgomotul propriu zis fizic,
real (sesizabil auditiv) este semnificatul, adică ceea ce
este desemnat prin cuvântul „vuiet”. Ele (semnificatul şi
semnificantul) sunt strâns legate, neputând fi la modul
esenţial niciodată separabile. Prin cuvânt s-a încercat
definirea a unui „ceva real”. Am selectat „o părticică”, un
fragment din lumea exterioară pe care „l-am numit”, adică l-am delimitat de context, pentru a-l asocia conştiin-