„Corpul spune ce nu pot spune cuvintele."
Martha Graham
La început a fost cuvântul
Dar, pentru ca el să fie cu adevărat i s-a dat şansa
de a denumi şi descrie alcătuirea lumii pe care o va
sluji de-a pururi Iar dintre fiinţe, doar omul va purcede
în „a vorbi”, la început doar despre şi prin el însuşi.
Acesta a fost, de fapt, un alt început, în care omul se va
expune universului prin propria fiinţare. Apoi,
desţelenindu-şi mintea, va deveni conştient de propria
fiinţare, dar şi a celorlalţi, de faptul că făpturile umane
se comunică prin ele însele şi abia apoi că pot comunica orice le zămisleşte mintea. Şi de atunci, omul se
comunică prin propria fiinţare, cât îi e dată vieţuirea
Iar când comunică (şi doar atât) bate la porţile nemuririi.
Şi, uneori, acestea se deschid
pentru a-l oglindi în
eternitate.
Pentru a înţelege mai bine astfel de afirmaţii, vom
prezenta acest proces pe scurt, apelând pentru a uşura
înţelegerea la o diferenţiere mai simplă, de tip subiectobiect, dar şi la similitudinea dintre procesul logosului
uman şi modalitatea prin care se realizează manifestarea (când un anumit fenomen devine manifest). Vom folosi şi aici, aşa cum am făcut-o şi în abordări anterioare,
modelul lingvistic, utilizând noţiunile de fonem, cuvânt,
propoziţie, frază, de data aceasta într-o accepţiune mai
puţin obişnuită, încercând să desemnăm ceea ce a fost
definit ca fiind energiile subtile, ca factor generator al
Universului.