Teoria si practica audiovizualului H01 | Página 40

Astfel, întregul proces pare că se trădează: adică, una
ar fi individul aşa cum îl putem surprinde (audiovideo,
de pildă) la un moment dat şi altul în „felul, condiţia lui
adevărată” de a fi? Care, dintre cele două variante, este
reală şi care nu? Unde ar acţiona sau cum „se face” că
devenim victimele unei contrafaceri?
Pentru gândirea clasică nu există decât două soluţii
de ieşire dintr-o situaţie generic definită ca fiind de declin: revoluţia socială ori întoarcerea la o presupusă
„vârstă de aur".
Revoluţia socială a fost deja experimentată în decursul secolului trecut (ca să ne limităm doar la acest din
urmă timp) iar rezultatele au fost catastrofale. Omul nou
nu era decât o fiinţă găunoasă şi tristă. Indiferent de
cosmetizările conceptului de „revoluţie socială", ce nu
vor întârzia să apară în viitor, acestea nu vor putea
şterge din memoria noastră colectivă ceea ce s-a experimentat efectiv.
Întoarcerea la o vârstă de aur nu a fost încă încercată, pentru simplul motiv că vârsta de aur nu a fost regăsită. Chiar dacă se presupune că această vârstă de
aur ar fi existat în vremuri imemoriale, întoarcerea ar
trebui în mod necesar să fie însoţită de o revoluţie dogmatică interioară, imaginea în oglindă a revoluţiei sociale. Diferitele fundamentalisme religioase care-şi întind
mantalele negre peste întregul glob terestru reprezintă
un rău semn prevestitor al violentei şi sângelui ce ar putea ţâşni din această caricatură de „revoluţie interioară".
Dumnezeu l-a creat pe om şi l-a situat în centrul lumii,
de aceea, omul nu este nici muritor, nici nemuritor, nici
pământesc, nici celest. Stă în întregime în puterea lui să