Audiovizualizarea – o (nouă) viziune
asupra fiinţării umane în lume, cu lumea
Reprezentările prin care umanitatea îşi marchează
propria fiinţare în conştiinţa colectivă sunt rezultatul unui
proces de o mare complexitate şi care îşi are rădăcinile
în negurile cele mai profunde. O istorie, aparent, în constantă liniaritate şi dinamică, dar şi cu fluctuaţii şi repoziţionări în momente definitorii, cu restructurări de tip „revoluţionar”, de nestăpânit de cei ce făceau şi vegheau
la păstrarea „regulilor jocului”.
Desigur, „în timpul jocului, regulile nu se schimbă”,
deşi se pot găsi multiple (re)interpretări şi raţionalizări.
Fără însă a reuşi să se risipească sentimentul existentei
unui iraţional care se manifestă în chiar centrul acestui
proces, ne putem întreba: despre ce „joc” este vorba şi,
dacă avem suficiente argumente de delimitare, care i-ar
fi „regulile”?
Când discutăm despre „actorii” unei civilizaţii precis
determinate – de la anonimii intraţi accidental în „prim
plan”, la marile „figuri” constant generatoare de „faceri
şi contrafaceri” mai mult sau mai puţin spectaculare –
toţi aceştia ne oferă suficiente argumente de selecţie,
reprezentativitate, notorietate pentru a fi „zugrăviţi”,
„imortalizaţi” sau măcar „consemnaţi”, într-un iureş
reprezentaţional, amestecând şi „bune” dar şi „rele”, de
acestea din urmă, cei mai mulţi sunt nu doar „surprinşi”
ci, de multe ori, chiar par neputincioşi în a opri „dezvăluirea”. Şi aici constatăm o derutantă diferenţă dintre „cum
apare” (cum e văzut şi auzit în reprezentarea de la un
moment dat) tipul x sau y şi cine este el „în realitate”.