prin joc , copilul poate deveni orice şi oricine , şi capătă încredere în forţele proprii şi încrederea în a-şi exprima ideile şi sentimentele . Prin joc elevii simt că nu sunt constrânşi , iar ora devine un mod de a se relaxa , de a îmbina utilul cu plăcutul . Jocul poate fi şi o bună modalitate de educare a eleviilor , de a-i ajuta să crească , să înveţe .
Jocul este iceberg-ul care sparge monotonia unei ore . El poate fi folosit în orice etapă al lecţiei şi la orice tip de lecţie , important este cum . Sub supravegherea profesorului , elevii îşi asumă responsabilitatea propriei învăţări , dezvoltându-şi cunoştinţe , formându-şi abilităţi şi deprinderi .
Învăţarea se produce când sunt create anumite condiţii , şi anume condiţiile interne ( care au legătură cu persoana care învaţă – elevul ) şi condiţiile externe ( legate de persoana care organizează activitatea – profesorul ). Vorbind despre condiţiile interne , psihologii se referă la un scop pentru a învăţa , la o motivaţie , la existenţa unor abilităţi şi deprinderi , dar şi la starea de sănătate a celui care învaţă . Condiţiile externe se referă la comunicarea cu profesorul , la mijloacele de instruire , la locul unde se desfăşoară , la atmosfera care se creează . Majoritatea condiţiilor externe nu există ,, de la sine ’’; capacitatea şi talentul profesorului favorizează apariţia lor .
În cazul activităţii cu copii mici ( ciclul primar ), sarcina profesorului devine şi mai dificilă cu cât el are menirea de a dezvolta şi condiţiile interne . Copiii mici nu sunt pe deplin conştienţi de rostul acestor activităţi . Ei sunt conştienţi numai de un scop actual – de exemplu , acela de a se amuza . De obicei , nu sunt puternic motivaţi să înveţe , iar abilităţiile lor de învăţare trebuie formate . Mai mult , copiii se plictisesc repede , îşi pierd interesul dacă sarcina este prea dificilă .
Unii specialişti susţin că activitatea şi interacţiunea îl ajută pe copil să memoreze anumite lucruri pentru că sunt pe înţelesul lor . Repetarea permite să se definitiveze memorarea intenţionată , iar atunci când aceasta este legată de impunerea unei structuri sau a unui înţeles al elementului memorat , este mai probabil să aibă succes . Rostirea cuvintelor cu voce tare este o strategie importantă mai ales într-o limbă străină când exersarea pronunţiei şi fixarea corectă a acesteia este un pilon de bază .
Un lucru util de menţionat este şi faptul că atenţia copiilor este limitată . Aşadar , fiecare pas al unei activităţi trebuie să fie scurt pentru a-i capta şi menţine atenţi . La început , atenţia lor va fi ,, fără intenţie ’’ şi profesorului îi revine ,, datoria ’’ de a o transforma în ,, cu intenţie ’’ deoarece îşi cunoaşte copiii cu care lucrează .
Este destul de greu să-i ceri unui copil de vârstă mică să fie atent , să se concentreze să studieze sau să ţină minte . Pentru ca acestea să devine realitate , materialul de învăţat şi memorat trebuie să fie inclus într-o activitate pe înţelesul copilului , cu sarcini pe care le poate duce la bun sfârşit şi care să-i atragă atenţia „ în mod natural ’’ asupra lucrurilor pe care dorim să le acumuleze . Profesorul trebuie să-şi dea seama de starea lui de spirit pentru că atunci când el nu se mai poate concentra , copilul încetează să înveţe .
Se ştie că toţi copiii învaţă prin practică . Ei se folosesc de simţuri mai mult decât adulţii şi învaţă cel mai bine când sunt motivaţi . Ei sunt motivaţi când sunt implicaţi în activităţi relevante pentru ei şi învãţarea devine şi mai atractivã prin joacã .
78