Health & Private Management
preîntâmpini toate aceste lucruri și mergi spre familie și încerci să vorbești cu ei și să le explici absolut tot ce se poate întâmpla și care este metoda de
tratament, ei se simt mult mai confortabil. Probabil
că acestea contează foarte mult, să oferim servicii
operaționale pe parte non-medicală extrem de
bine puse la punct. Pentru că dacă pacientul are încredere în echipa de medici pe care o cunoaște, noi
cei din partea operațională nu avem voie să greșim;
este imposibil ca noi să reușim să greșim într-un
spital cu atât de multe dotări și cu pacienți, care nu
sunt urgență, sunt programați și care ar trebui să
primească toată atenția din lume.
Bănuiesc că v-ați făcut niște socoteli legate de
investiții și știți în cât timp se vor amortiza...
Da, o parte din buget s-a dus înspre achiziția noului sistem de angiografie și ne bucurăm că suntem
singurul centru privat cu două angiografe diferite,
avem un sistem de backup excelent pentru pacienții
coronarieni, în caz că aparatul se defectează și, pe
de altă parte, am vrut să avem două sisteme de angiografie diferite dedicate pentru fiecare sferă: unul
pentru cardiologie intervențională și unul pentru radiologie intervențională. Ele sunt construite pe platforme diferite, există diferențe destul de mari între
ele. Un aparat a costat o parte din acești 500.000
de euro, celălalt îl aveam, pur și simplu l-am mutat în clădirea nouă. Am mai achiziționat un sistem
de ecografie tridimensională și patrudimensională
prin metode de transesofagian, este singurul ecograf disponibil în piață care poate să facă această
18
investigație. Și este o investigație care ne ajută
enorm pentru corectarea malformațiilor congenitale cardiace spre exemplu sau implantare de valvă
aortică pe cale percutală, procedura TAVI. Cealaltă
parte este bugetată spre achiziția de sistem de electro-fiziologie. Deci, suma este dedicată reinvestiției
pentru tehnologie, nu pentru clădiri.
Parteneriatul cu Ponderas înseamnă și acțiuni
în tot ce înseamnă clădire, sau pur și simplu
“Ar trebui noi, m [