Revista simpozionului Eficiență și calitate în educație - 19 mai 2017 Eficiență și calitate în educație | Page 144

decizională, capacitatea de a organiza și coordona activitatea clasei, administrarea corectă a
recompensei și pedepsei, suportabilitate în condiții de stres.
-Competența psihopedagogică, care cuprinde elemente precum capacitatea de determnare
a gradului de dificultate a unui conținut, capacitatea de accesibilizare a informației didactice,
capacitatea de înțelegere a elevilor, de acces la lumea lor lăuntrică, de solidarizare cu
momentele lor de spirit, creativitate în munca educativă, capacitate empatică, atitudine
stimulant, energică, plină de fantezie, minimum de tact pedagogic și, nu în ultimul rând, spirit
metodic și clarviziune în activitate.
-Stilul educational este un set de constante asociate comportamentului, fiind perceptibile
direct, fără o meditație internă. Romiță Iucu este de părerea cercetătorilor care consideră că
trăsăturile de personalitate ale unui om pot fi restructurate, reechilibrate la nevoie. În timp ce
Fred Fiedler delimitează comportamentul de stil, spunând despre primul că reprezintă un set
de acte specifice, modificabile prin schimbarea situațiilor externe, iar despre al doilea că se
referă la trebuințele fundamentale ale unui „lider”, rămânând constant, Iucu merge mai departe
afirmând că nu trebuie să pierdem din vedere faptul că personalitatea „nu este o entitate
imubilă, ci una evolutiv-progresivă sau regresivă”.
Citându-l pe Ullich, Romiță Iucu subliniază faptul că stilul managerial al cadrului didactic
este un „proces prin care o persoană sau un grup de persoane identifică, organizează,
activează, influențează resursele umane și tehnice ale clasei de elevi în scopul realizării
obiectivelor propuse.” De asemenea, același autor ne aduce în vedere teoria lui Fred Fiedler,
potrivit căreia eficiența conducerii este influențată în egală măsură de personalitatea
conducătorului (unii fiind motivați de relațiile interpersonale, alții de sarcinile instructiv-
educative) și de variabilele situaționale (uneori favorabile, alteori nefavorabile).
În literatura de specialitate există numeroase clasificări ale stilurilor educaționale. Vroom
vorbește despre următoarele caracteristici:
 autocrat I – cel care ia singur decizia pe baza informațiilor deținute până atunci.
 autocrat II – obține informații suplimentare și apoi decide.
 consultativ I – prezintă problema unor membri relevanți (șeful clasei), apoi ia singur
decizia.
 consultativ II – membrii grupului sunt cei care iau decizia.
 grup II – implementează decizia luată de grup.
Likert, în schimb, identifică cele patru sisteme de guvernare și de conducere:
 autoritar exploatator – deține puterea, controlul, monopolizează decizia și este vârful
ierarhic;
 autoritar binevoitor – dezvoltă oportunități pentru consultare, are o productivitate și
comunicare bună și o motivație economică;
 consultativ: încurajează delegarea și consultarea; dezvoltă interacțiuni profunde,
motivare cu recompensare, atitudini favorabile și un grad mare de asumare a
răspunderii;
 participativ: se raportează cu respect și interes la elevi, încurajând comunicarea laterală
și realizând astfel un climat favorabil bazat pe respect.
Chiar dacă numeroasele teorii existente diferă în expunerile lor, se observă o dificultate
în definirea stilului de conducere, care este variabil, modificabil, implicând aptitudini
psihosociale dobândite pe parcursul vieții. Mielu Zlate afirmă că stilul de conducere este
„modul concret de jucare a unui rol, deci de transpunere efectivă în plan comportamental a
exigențelor ce derivă din statutul de conducător.” Ținând cont și de personalitate, acesta mai
adaugă și că „latura atitudinal – motivațională și cea comportamentală se regăsesc reunite în
stilul de conducere, care capătă