REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023 Învățarea comunicării în școală
Prof . Dumitru-Soare Georgiana – Ioana Prof . Georgescu Dorina
Liceul Tehnologic Nr . 1 , Comana , județul Giurgiu
„ Învățarea despre comunicare ” se concentrează pe comunicarea orală în mediul școlar și trebuie înțeleasă ca desemnând transmiterea de cunoștințe și know-how referitoare la activități comunicative , orale , în dimensiunile lor verbale și non-verbale .
Situațiile școlare luate în considerare pot fi diverse : momente dedicate învățării limbii materne sau a unei limbi străine , dar și altor activități din mediul școlar ( activități extrașcolare , schimburi academice sau informale , etc ).
De asemenea , comunicarea în școală implică mai mulți parteneri : profesori , precum și alții adulți din școală , elevi de diferite vârste , părinți , reprezentanții unor instituții etc .
În acest punct , trebuie amintit că există diverse situații de învățare , cum ar fi , învățare accidentală , învățare intenționată și învățare reflexivă .
În toate cazurile , o atenție deosebită trebuie să se acorde limbajului , deoarece , el este strâns legat de toate celelalte aspecte ale dezvoltării cognitive , afective și sociale , limbajul fiind atât un obiect , cât și un mijloc de cunoaștere .
De asemenea , limbajul este construit în interacțiune cu alte componente ale funcționării psihologice – percepție , abilități motorii , operații intelectuale- reglementând manifestările comportamentale și psihogeneza .
Totodată , se cunoaște că noţiunea de „ comunicare ”, și mai precis a învăța să comunici , nu acoperă în totalitate aria orală , sau mai exact competența orală , nici cea a interacțiunii verbale , în speță interacțiunea didactică .
Astfel , ar fi nevoie de o teorie a comunicării mai elaborată pentru a evidenția , pe de o parte , ce anume , în originea lingvistică și culturală a participanților , precum și în ideologia lor de învățare , joacă un rol decisiv în ceea ce privește capacitatea lor de a desfășura activități specifice în clasă și , pe de altă parte , ceea ce aduce posibile diferențe de origine în contexte de învățare aparent similare cu diferențele la nivel de achiziție .
Din această perspectivă , abordarea comunicării eficiente în cadrul școlar implică o interacțiune „ orchestrală ” între participanți .
În acest sens , trebuie amintit faptul că o comunicare situațională definește un spațiu de interacțiune în care procesele sociolingvistice inconștiente de interpretare și inferență determină cursurile de acțiune și angajament conversațional , după cum preciza Gumperz , în 1989 .
Abilitatea de comunicare pe care copilul și-o dezvoltă include capacitatea de a participa , de exemplu , la comunicarea școlară , astfel , sarcina copilului este de a și reprezenta gândurile lui în înțelegerea situației , cât și a ceea ce se derivă din acea situație , folosind construcții care vizează să-i modifice și să-i clarifice anumite experiențe .
În acest sens , trebuie să se înțeleagă „ transmiterea socială a cunoștințelor ca produs al unei experiențe comunicative creată interactiv ”, cum preciza Gumperz .
Astfel , devin importante noțiunile de repertoriu și competență de comunicare , definite de Hymes , și care , spre exemplu , sunt utilizate frecvent în predarea limbilor .
86