REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023
perioada preșcolară este cea a limbajului oral , prin care se realizează în primul rând comunicarea și cunoașterea . Vorbirea ca activitate comunicativăse însușește treptat , prin numeroase exersări , experiențe ce au loc pe parcursul întregii vieți începând din copilărie , iar cunoașterea se realizează din aproape în aproape , bazată pe suport intuitiv , prin intermediul particiipării active a copiilor . Ca proces comunicațional , limbajului transmite un conținut informațional și semantic , știut fiind ca fiecare cuvânt are o semnificație principală și multe sensuri secundare atribuite de latura semantică a limbii .
Vârsta preșcolară este o etapă hotărâtoare în stimularea corectă a vorbirii . Acum se produc modificări cantitative care vizează însușirea pronunției corecte , constituirea lexicului de bază , apariția limbajului interior , diversificarea formelor de comunicare , intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului .
Copilul trebuie să învețe convențiile scrierii și citirii , care recomandă așezarea în pagină a cuvintelor de la stânga la dreapta , pe o linie orizontală și ordonarea succesivă a rândurilor scrise pe foaie , de sus în jos . Astfel imaginea joacă un rol important în pregătirea copilului preșcolar pentru activitatea de citit-scris . Lecturarea imaginilor din cărțile pentru copii , prefigurează lectura textelor tipărite din manualele clasei I . Se lansează ideea că abilitatea de a citi e formată prin actul citirii , având ca bază de plecare povestea . Astfel se lucrează pe grupe eterogene ( 4-7 ani ) punându-se la dispoziția copiilor cărți adecvate vârstei lor , frumos ilustrate , dar care aveau și câteva rânduri de text ce reprezentau fie conținutul pe scurt al povestirii , fie conținutul imaginii . Acest lucru poate fi ușor experimentat și încadrat în cadrul ariilor de stimulare , respectiv sectorul „ Bibliotecă ”.
Urmărindu-se comportamentul copiilor în contractul cu cartea , sub îndrumarea mai mult sau mai puțin directă privind modul de utilizare a cărții , s-au tras următoarele concluzii :
� Rolul cărții în pregătirea acțiunii de citit este esențial ;
� Timpul are o valoare aparte în formarea motivației interioare pentru citit prin recepționarea cuvintelor ca întreg , integrate , în poveste de timpuriu ( ceea ce depășește domeniul psihomotor )
� A învăța să citească și a iubi acest lucru , implică anumite cerințe psihopedagogice care trebuie respectate de adult ( educatoare , învățătoare , membru al familiei ) în dirijarea copilului . Acestea sunt :
A ) Oferirea cărțior să fie persuasivă la dispozitia copilului , sugerându-i cu ce să înceapă . Ada ajutor este o plăcere pentru ceilalți copii , în cazul grupelor eterogene ( fapt ce implică coordonată social-afectivă ).
B ) Să creeze momentul prin care , împreună cu copilul , să povestească despre carte .
C ) Înainte de a o așeza pe raft , adultul să lectureze conținutul cărții pentru a trezi interesul pentru citit .
D ) Cărțile să fie atractive , ilustrații sugestive , dar nu acaparatoare .
Se pare , deci , că cititul , dorind să o faci , nu înseamnă vezi și spune decodificând fiecare cuvânt prin analiză fonetică sau prin progresare de la o plicticoasă înșiruire de cuvinte ( silabe ) fără sens la altele sau după o schemă de vocabular controlată care a fost formată ca un automat . Este necesar ca cititul să fie selectiv . Nu predarea citirii este cheia ci sprijinirea ei , ceea ce implică necesitatea de a forma copilului deprinderea de a citi , ca mijloc de informare .
Procesul de construire și sensul care stă la baza acțiunii de citit , s-ar schematiza astfel : Adultul citește . Copilul ascultă :
� urmărește imginea ;
� observă textul ;
73