REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023
de ,, dăltuire ” este extrasă din opera lui Aristotel ,, Politica ”) ( Nicola , Fărcaș . 1995 , p . 7 ) comunicarea privită ca interacțiune deoarece pe lângă elementele de bază , care se regăsesc și la comunicarea văzută ca acțiune ( sursă , transmițător , canal , receptor , destinatar ), se pune accentul pe feedback-ul primit , dar și pe contextul educațional care poate să fie la rândul său formal , non-formal și informal ( ceea ce explică complexitatea câmpului educațional și totodată evidențiază dezvoltarea continuă a acestuia ). Actul educațional formal primează în ceea ce privește modalitățile de predare ceea ce susține relația dintre actorii educaționali implicați în aceasta , relație care cunoaște o democratizare intensă .
Altfel spus , există un flux comunicațional bidirecțional care are la bază cele trei principii aduse în scenă de către George Herbert Mead cu referire la interacționismul simbolic : înțeles , limbaj și gândire ( Griffin . 2019 ). După cum reliefează și W . Barnett Pearce comunicarea este asemenea unei ape curgătoare fiind una dintre cele mai mari bogății pe care omul le-a inventat ( Griffin . 2019 ) întrucât prin limbaj insul înmagazinează înțelesuri prin intermediul gândirii , dar în același timp gândirea cunoaște o cale ascendentă cu cât înțelesurile sunt mai bine definite , mai complexe , deci , limbajul se dezvoltă accelerat . Selectăm o secvență relevantă din definiția inserată anterior pentru a sublinia o posibilă evoluție a raportului dintre actorii educaționali oglindită în perspectiva amplificării și diversificării câmpului educațional : ,, activitate socială complexă care se realizează printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate în mod conştient , sistematic și organizat ”. Astfel , după cum se desprinde din această înlănțuire de cuvinte procesul de învățare se realizează de cele mai multe ori sub coordonarea directă a unui cadru didactic ce se află , din punct de vedere ierarhic , pe o treaptă superioară față de educabil acționând după niște etape bine definite care se sustrag din Curriculum vizând atingerea finalităților educaționale care la rândul lor sunt raportate la idealul educațional ( Nicola , Constantin , Fărcaș . 1982 . pp . 11-12 ). Acesta din urmă este cel care asigură legătura dintre ,, existența social-istorică și devenirea personalității umane ” ( Nicola , Farcaș . 1995 . p . 61 ) echivalentă cu adaptarea metodelor și tehnicilor de predare în actul educațional ce are ca obiectiv modelarea tânărului , din punct de vedere informațional și comportamental totul sub umbrela spiritului societății . Agentul educațional este cel care deține controlul , utilizează mijloace de transmitere a informațiilor bine stabilite armonizând cerințele societății ( cerințe care sunt obiective , impersonale ) cu cele individuale ale educabilului . După cum am spus , actul educațional se dezvoltă în concordanță cu timpul istoric în care se exercită ceea ce explică integrarea unor aspecte din aria educației non-formale în cadrul celei formale . Educația de tip non-formal se individualizează prin strategiile de predare folosite și implicit prin raportul dintre profesor și elevi care de data aceasta nu mai este unul de superioritate pentru agentul educațional ci unul de egalitate între actorii actului de învățare . Învățarea nu se mai desfășoară în sistemul specific educației formale sau chiar dacă are loc în același cadru formal caracteristic instituției de învățământ , împletirea metodelor tradiționale cu cele non-formale facilitează învățarea ba mai mult stimulează elevul întrucât după cum evocă și domnul profesor doctor Emil Păun ,, elevul nu trebuie învins , ci convins ”. Altfel spus , se vizează amplificare câmpului educațional deoarece elevul nu trebuie să fie doar instruit ci și educat .
Așadar , raportul dintre actorii principali ai educației ( profesor , elev și familie ) evoluează în funcție de era istorică și de expansiunea și diversificarea domeniului educațional . Integrarea celor patru tipuri de educație - intelectuală , morală , estetică și fizică - este esențială pentru a maximiza calitatea învățării . Această teză s-a schimbat de-a lungul timpului , influențată de diferite mituri fondatoare specifice epocilor științifice . Jan Amos Comenius a evidențiat rolul educației de a pregăti individul pentru a trăi în societate și a atinge fericirea personală . Fiecare tip de educație contribuie la adaptarea individului la societate , cu ajutorul principiilor , valorilor și regulilor . Educația morală , sustenabilă prin gândire critică , și cea estetică sunt esențiale în acest proces , completat de educația fizică , care promovează competiția și curajul , principii recunoscute încă din Antichitatea greacă .
42