REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023
În general , profesorul începător are tendința de a raporta experiența din clasă la componentele propriei dezvoltări instrumentale . Tânărul profesor trebuie să adauge subiectivității introvertite a instrumentistului , obiectivitatea extravertită a profesorului . „... se pune problema transformării- prin obiectivizare- a manierei subiective în metoda de predare ( obiectivă ) prin care înțelegem totalitatea procedeelor și punctelor de vedere pe care este bazată predarea unui anumit cadru didactic .”
Lucrul cu un singur elev la clasă este mai eficient și facil datorită apropierii nemijlocite de elev . în felul acesta profesorul poate cunoaște amănunțit conformația psihofizică a elevului și poate influența în mod direct și cu eficacitate crescută tot comportamentul elevului său . în acest sens profesorul trebuie să știe mai dinainte particularitățile personalității elevilor săi .
Cele mai importante componente ale personalității elevului sunt : inteligența , temperamentul , dispozițiile , aptitudinile , talentul și caracterul .
Inteligența este o caracteristică psihică generală care poate fi dedusă din conduita persoanei și din felul în care soluționează problemele instrumentale sau teoretice . Aceasta implică un proces de examinare a situației , înregistrarea datelor , precizarea însemnătății lor și a relațiilor dintre ele . Acest proces presupune întrezărirea unor rezolvări potrivite unor circumstanțe concrete .
Nivelul de inteligență se întinde de la debilitate mintală până la dotarea excepțională . Prelucrarea informațiilor , crearea originală a concluziilor , diferențierea elementelor și sintetizarea informațiilor , înțelegerea unei problematici cât mai largi , nuanțate și abstracte acestea sunt criterii ce permit aprecierea dezvoltării intelectuale . Inteligența este fondul comun al aptitudinilor intelectuale ce compun sistemul vieții psihice în general .
Temperamentul reprezintă partea dinamică și energetică a personalității arată intensitatea activității psihice , a comportării . Trăsăturile esențiale ale temperamentului sunt : maxima stabilitate , manifestarea pregnantă în conduită și baza ereditară .
Pavlov pleacă de la împletirea variată a trei însușiri fundamentale ale proceselor nervoase : forța , echilibrul și mobilitatea , împărțind astfel temperamentul în patru tipuri : a . puternic , neechilibrat – excitabil ; a . puternic , echilibrat – mobil ; a . puternic , echilibrat – inert ; a . slab .
Foița reprezintă lejeritatea sau greutatea cu care sistemul nervos realizează noile legături temporale .
Echilibrul reprezintă exactitatea legăturilor . Este stabilit de raportul de forță dintre excitație și inhibiție .
Mobilitatea reprezintă lejeritatea schimbării proceselor nervoase de excitație și inhibiție unul prin celălalt . Orice om are nivele diferite de forță , echilibru și mobilitate ale proceselor nervoase ce se organizează într-un tip de activitate nervoasă superioară .
Fiecare tip are un corespondent în conduită . Astfel , tipul puternic , neechilibrat- excitabil reprezintă temperamentul coleric ; tipul puternic , echilibrat-mobil reprezintă temperamentul sanguin , tipul puternic , echilibrat -inert reprezintă temperamentul flegmatic iar tipul slab pe cel melancolic .
În general , colericul este impulsiv , își risipește excesul de energie către studiul sârguincios susținând un control eficient și neîntrerupt al acestei activități . Sangvinicul este ușor adaptabil și profesorul trebuie să-i formeze interese stabile în vederea contracarării lipsei de stabilitate a conduitei . Flegmaticul se poate concentra puternic în studiu și pe scenă . Profesorul trebuie să-i statornicească o motivație prin intermediul căreia să-și depășească încetineala ce-1 caracterizează . Melancolicul este interiorizat și rezistă greu la încordarea nervoasă , dar este meticulous și foarte răbdător . Profesorul trebuie să-i întărească încrederea în propriile forțe și să-1 ferească de eforturi exagerate ca intensitate
130