REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023
eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete în viaţa de zi cu zi , să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare .
Actul creaţiei este determinat decisiv de nivelul la care are loc comunicarea , în toate formele ei de manifestare . Chiar formularea conţinutului a ceea ce se transmite implică şi un efort de construcţie , cu elemente de creaţie simplă . Manualele şi programele actuale se bazează pe conţinuturi care duc la cultivarea creativităţii elevilor , prin diferite activităţi de învăţare . În planul de învăţământ , limba şi comunicarea ocupă locul cel mai important , deţinând un număr mare de ore pe săptămână . Acest lucru se datorează şi influenţei pe care literatura o are asupra psihicului uman şi a educaţiei oamenilor .
Realizarea obiectivelor generale ale studierii limbii române impun respectarea unor cerințe metodologice care derivă din particularitățile disciplinei și din factorii care condiționează însușirea instituționalizată a ei . Astfel , procesul de predare - învățare urmărește limba în funcțiune , nu limba ca sistem abstract . Aceasta înseamnă că nu interesează predarea abstractă a unor norme gramaticale , ci abordarea funcțională și aplicativă a acestora ca elemente constitutive a unei comunicări coerente și corecte .
Pentru o învățare eficientă pusă sub semnul activizării elevilor , se impune implementarea metodelor moderne de predare într-un procent covârșitor , neexcluzând metodele și procedeele tradiționale cum ar fi : comunicarea , conversația , analiza lingvistică , fonetică , morfologică , lexicală , sintactică , ortografică , a punctuației și stilistică , învățarea prin exerciții , dar rolul covârșitor va fi preluat de brainstorming , metoda mozaic , a bulgărelui de zăpadă , a ciorchinelui , a galeriei , pălăriile gȃnditoare etc . Profesorul va deveni un mediator , iar lecțiile , experiențe de învățare prin stimularea imaginației și creativității elevilor , care în acest mod , vor deveni adaptabili și competitivi . Pentru aceasta trebuie stimulate componentele creativității : spontaneitatea , flexibilitatea , noutatea prin aplicații stimulative , interesante , plăcute .
Dezvoltarea creativităţii se realizează prin eliminarea factorilor care duc la blocaje , crearea unui mediu școlar prielnic , conduit creativă din partea profesorului ȋn raport cu elevii , realizarea evaluării produselor create ȋntr-un mod dialogat .
Dacă luăm în considerare standardele curriculare de performanţă la finele învăţământului gimnazial la disciplina limba română observăm că mare parte din acestea implică creativitatea . Dintre ele amintim : redactarea unui text propriu pe baza unui plan de idei , redactarea textelor scurte cu destinaţie specială , formularea ideilor principale ale unui text narativ , adaptarea mesajului la partener în situaţii de comunicare dialogată etc . La nivelul ciclului de achiziţii fundamentale activităţile angajate în dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral şi de exprimare orală vizează : construirea de dialoguri , jocuri de rol de tipul vorbitor-ascultător , simulări ale unor situaţii concrete de comunicare , construire de enunţuri , dezvoltarea unor enunţuri , exerciţii de formulare de întrebări şi răspunsuri , exerciţii de antonimie / sinonimie , activităţi de exprimare a propriilor păreri în legătura cu întâmplări , personaje .
Creativitatea nu are limite , trebuie doar să o stimulăm , să o activăm , eliminând caracterul descriptivist din acțiunea didactică și adoptând o viziune nouă asupra limbii , ceea ce duce la formarea de competențe și performanțe în alegerea și combinarea elementelor componente ale sistemului limbii , într-o manieră personală . Bibliografie : Parfene C ., Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Editura Polirom , Iași , 1999 . Goia V . & Frăgătoiu I ., Metodica predării limbii și literaturii române ,
Editura Didactică și Pedagogică , București , 1995 . Cornea P ., Introducere în teoria lecturii , Editura Minerva , București , 1988 . Marinescu S . & Dinescu R ., Invitație la educație , Editura Carminis , Pitești , 2003 .
106