REVISTA NAȚIONALĂ ,, PRO-GT ’’ NR . 1 / 2022
Europa , reunind peste 75000 de cadre didactice ( numărul cadrelor de didactice se modifică permanent , înscrierea de noi membri fiind posibilă oricând ).
Dacă i-aţi implicat pe elevi în procesul de planificare a spaţiului virtual eTwinning , dacă aţi rezistat tentaţiei de a vă exercita mereu controlul , dacă aţi atribuit o serie de responsabilităţi elevilor , atunci aţi demonstrat că aţi introdus inovaţia pedagogică în demersul dumneavoastră pedagogic .
Experienţele de care au avut parte în universul eTwinning i-au ajutat să-şi perfecţioneze competenţele lingvistice şi TIC şi să fie mai deschişi faţă de culturi diferite , aşa cum prevedeau obiectivele enunţate în 2005 , la momentul lansării platformei . Însă aceasta nu este totul . Forţa experienţei se reflectă în modul în care aceşti tineri descriu schimbările pe care participarea la eTwinning le-a adus în viaţa lor . Astfel , ei îşi amintesc cum i-a ajutat să-şi clădească încrederea în sine şi să-şi formeze o atitudine pozitivă faţă de schimbare , cum a contribuit la conturarea unei imagini mai clare a Europei şi a unei viziuni noi asupra lumii şi cum şi-a adus aportul la dezvoltarea gândirii critice , a creativităţii , a capacităţii lor de a-şi asuma responsabilitatea şi de a deveni persoane deschise la minte .
Reunind oameni din medii diferite şi contribuind la crearea unui sens de apartenenţă , aceste eforturi ne vor ajuta să menţinem o societate deschisă . În plus , ne vor ajuta să ne asigurăm că toţi tinerii noştri îşi găsesc locul în societate şi că nimeni nu este abandonat . Răspunsul la aceste provocări începe cu sala de clasă . Avem nevoie de un sistem de învăţământ incluziv , care să ofere fiecărui copil şansa de a se dezvolta şi deveni o persoană încrezătoare în sine , deschisă şi tolerantă , o persoană care poate interacţiona pozitiv cu oamenii din medii diverse , echipată cu o minte critică , bine pregătită pentru a-şi găsi un loc de muncă .
Acum se percep drept vectori ai schimbării , iar rolul lor de promotori ai inovării derivă probabil din activitatea desfăşurată în proiectele eTwinning . La rândul lor , profesorii şi-au schimbat modul de predare şi relaţia cu elevii , evoluând de la rolul de transmiţători de cunoştinţe , postură care devine anacronică în pedagogia secolului 21 , la rolul de mentori şi moderatori . În viziunea profesorilor eTwinning , TIC nu este percepută ca un scop în sine , ci ca un mijloc de realizare a unor lecţii mai atractive şi mai concludente , care depăşesc limitările sălii de clasă şi ale curriculumului .
Bibliografie : 1 . Lifelong Learning Programme România 2 . ANPCDEFP : https :// www . anpcdefp . ro /
13