Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 89

În Baltagul, după toate explorările inițiatice, după două luni de la dispariția lui Nechifor
Lipan, pe care Vitoria o anunță formal și autorităților (prefectului de la Piatra), femeia are credința
că soțul ei s-a prăpădit și se pregătește pe îndelete pentru marea călătorie. „Dac-a intrat el pe celălalt
tărâm, oi intra și eu după dânsul” este hotărârea Vitoriei, repetând scenariul mitic al lui Orfeu, care
pleacă în Infern după cea pe care o iubește. Marea călătorie se bazează tocmai pe aplicarea uneia
dintre regulile nescrise ale acestei lumi străvechi: sufletul mortului trebuie să-și afle liniștea, prin
împlinirea ritualului de înmormântare și prin găsirea și pedepsirea vinovatului – supremă dovadă de
dragoste.
Am ajuns la concluzia că Baltagul reprezintă cea mai cunoscută creație sadoveniană,
inspirată atât din mitul existențial românesc, cât și din mituri universale, precum cel al lui Isis și
Osiris, al lui Orfeu și Euridice sau cel al lui Aeneas. Sub formula tradițională a romanului realist de
observație socială și de problematică morală respiră o carte ezoterică. Cu siguranță, în opera
sadoveniană mai există și alte asemănări cu mituri românești și universale, pe care le puteți găsi
chiar voi, unul dintre acestea fiind coborârea in infern a lui Ulise, trimis de vrăjitoarea Circe. Ei, ce
ziceți?!