Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 52

ascunse prin vopsirea geamurilor trenurilor, dotarea armatei cu bocanci de carton, discursuri
mistificatoare de bravura soldaților români care nu au nevoie de artilerie, căci luptă numai cu
baioneta etc.) este reprezentată în cea de-a doua parte a romanului, numită sugestiv ,, Întâia noapte
de război”, pentru a arăta ignoranța și pericolul războiului. Primul capitol conține o scenă cu
degringolada frontului, menită să reprezinte contextul favorabil exprimării neliniștii sufletești ce
pune în umbră povestea de dragoste dintre Ștefan și soția sa, Ela, presupunerile sale că ar fi înșelat.
Camil Petrescu își începuse partea întâi a romanului cu un titlu sugestiv pentru „harta”
frontului românesc: „La Piatra Craiului, în munte”. Toponimul folosit arată că ținta armatei române
ar fi fost, în 1916, dinamitarea din temelii a Imperiului Austro-Ungar, aparent inexpugnabil, ca un
munte. Următoarele capitole relevă întregul front cu Austro-Ungaria de Vest, Nord-Vest, Nord, Est
și Nord-Est ( granița cu Banatul, Ardealul si Bucovina). În prima fază, este prezentată campania din
zona culoarului Rucăr-Bran, apoi înaintarea în Transilvania, fiind relatată trecerea Oltului, văzut ca
o piedică, preconizându-se multe pierderi: ,,Mă întreb cum vom trece apa adâncă și vijelioasă a
Oltului, sub focul mitralierelor. Am anticipat viziunea miilor de morți, a uraganului de obuze, a
trupurilor zvârlite în aer”. Este prezentată întreaga campanie din această zonă care, în final, aduce
victoria românilor, cu toate că au trecut prin momente teribile. Câteva zile mai târziu, trupele
române se aflau la distanță de 10 kilometri față de râul Olt, în localitatea Cohalm, apoi înaintează
spre Sibiu. Aici, românii duc o grea bătălie și suferă grele înfrângeri, bătălie care este în detaliu
prezentată de autor.
Într-un tablou din mijlocul capitolului „Întâia noapte de război”, o redută austro-ungară este
considerată un surogat al „cuibului natural de vulturi”. Evenimentul corespunde interesului unionist,
existent de multe veacuri, dorit de sufletele țăranilor ori ale păstorilor din toate provinciile istorice.
Curajul și sacrificiul soldaților, al ofițerilor români, dovedite încă de la străpungerea frontului
austro-ungar, nu pot fi stăvilite numai de cerbicia militarilor unguri, cerbicie imperialistă. Deși
cuceresc măgura, trec Oltul și se îndreaptă spre Sibiu, războiul apare un eșec: ,, Și văd pe cei porniți
înaintea noastră, adăpostiți după sfărâmături de stânci, trăgând mereu focuri, fără să ochească și fără
să înțeleg acum în cine trag.” Scenele de luptă, de spaimă, de nesiguranță alternează cu
descrierile: ,, În fund, spre Țara Românească, Bucegii cu Omul și Ialomicioara, la dreapta, domul
gotic de stânci, înalt de 2.400 de metri. Cotele mari, izolate, libere..Ca înălțime absolută, suntem de
câteva ori mai sus ca in turnul Eiffel.” În Ardealul necunoscut combatanților apar figuri de țigani,
sași, de unguri, de țărani români. Gheorghidiu, ca și ceilalți camarazi, așteaptă marea bătălie în care
ei să devină eroi, așa cum știau din cărțile despre război. Notațiile din jurnalul de campanie reflectă
acum o experiență trăită direct, în timpul obiectiv al petrecerii faptelor. Ofițerul Gheorghidiu are
imaginea unui front improvizat, ceea ce îi dă „ o neliniștite de panică”, aleargă fără rost în bâlciul
ăsta de oameni", care sunt și ei derutați, întreabă și strigă într-o debandadă pe care nimeni nu se
străduiește să o curme. Gheorghidiu primește o misiune de atac, dar aceasta nu se potrivește cu
ordinele primite, care vin în continuare unele peste altele, în contradicție, creând o stare totală de
confuzie. Ordinul de retragere este dat de colonelul care aleargă in fața coloanei de soldați, prin
grădinile și livezile oamenilor și, deodată, sunt atacați din față, inamicul fiind exact în direcția în
care se retrăgea regimentul: „Îi văd acum pe cei de sus, ca pe parapetele și balustradele unui castel
medieval, dar alergam mereu urcând spre ei, toți după colonel, de parcă ne-am ține de mână.”
Experiența tragică a războiului are efect vindecător asupra sufletului bântuit de gelozie, deoarece
drama individuală a celui înșelat în iubire se topește, diminuând-și vigoarea, în drama colectivă,
mult mai dureroasă a războiului. În mintea lui Gheorghidiu, „întâia” și „ultima” noapte reprezintă