Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 53

Geneza și Apocalipsul războiului, fiind mai interesat de analiza literaturii despre război și de
însemnătatea evenimentelor în istorie decât de drama sa conjugală. Războiul, pentru ofițerul neamț,
căzut prizonier, și cu care Ștefan Gheorghidiu are un dialog, este o problemă de tactică și
strategie: ,, Dacă tu stai și inamicul pornește la atac, artileria ta trage. Atunci inamicul se oprește și
începe să tragă artileria lui mai puternic, atunci tu evacuezi poziția și lași pe ai lui sa vină s-o ia..”
Capitolul al V-lea („ Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, cuvinte care reproduc spusele
soldatului Marin Tuchei), constituie punctul culminant al acțiunii din partea a doua. Tabloul
războiului este reconstituit ca spectacol înspăimântător cu sugestii apocaliptice. Scriitorul notează
elemente ale realității de război, elemente exterioare, el însuși privindu-se din exterior, ca pe un
obiect. Notația este lucidă și de o mare autenticitate: ,, Viața oamenilor stă sub semnul hazardului si
al animalității, a dorinței de supraviețuire.” Drama lui Gheorghidiu se contopește cu cea a
camarazilor lui, panica, frica, lașitatea sunt descrise realist, fiind sentimente și încercări umane care-
i înfrățesc. Experiențele dramatice trăite pe front modifică atitudinea personajului-narator față de
restul existenței sale: ,, Atât de mare e depărtarea de cele întâmplate ieri, că acestea sunt mai
aproape de copilăria mea decât de mine, cel de azi”, iar în final, drama războiului îi va aduce însă
salvarea de vechile frământări, înțelegând că acestea sunt derizorii. În „Wer kann Rumanien
retten?”( „Cine va putea salva România?”, întrebare pe care Ștefan o găsește într-un ziar), situația
de pe front devine dificilă. Primește o scrisoare de la Ela, care îi mulțumește pentru ,, că a fost așa
de drăguț în chestiunea lirelor”. Ela îi mai spune că este singură toată ziua, dar el nu crede. Un ofițer
german capturat îi spune ca românii pot pierde războiul din cauza lipsei de cunoștințe militare și a
greșelilor tactice. Este rănit la mână și nu știe dacă de soldați inamici sau de români care trag din
greșeală, în timp ce execută ordinul de trecere printr-un foc de baraj al artileriei germane, fără ca să
fie necesară trecerea. Romanul se încheie cu un epilog intitulat „ Comunicat apocrif", și care
cuprinde deznodământul poveștii de dragoste. Prin intermediul războiului, drama sentimentală nu se
rezolvă, ci se anulează în drama colectivă cauzată de acesta. Moartea nivelează destinele, egalizează
ființele, dar naște și sentimentul înstrăinării: ,, nu mai am timp să-mi simt sufletul.”
Filosofarea lui Gheorghidiu atinge idei esențiale pentru un combatant în război, căci această
gândire ar putea fi foarte des întâlnită, haosul războiului, al bătăliilor fiind foarte propice pentru
apariția unor astfel de reflecții. Pentru el, războiul este o modalitate de cunoaștere și
autocunoaștere, de pătrundere în adâncurile sale sufletești, o experiență revelatoare atât din punct de
vedere militar, cât mai ales una sufletească.