Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 51

Ștefan Gheorghidiu - combatant în Primul Război Mondial Stoian Diana, clasa a X-a C Motto:„Nu pot să dezertez, căci n-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai precis care sa lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea față de mine, cai care au fost acolo, o superioritate care mi se pare inacceptabilă.” Experiența Primului Război Mondial a lăsat urme nu doar în ceea ce privește situația economică, politică și socială, ci și viața artistică și literară. Traumele combatanților, ororile săvârșite în timpul războiului, șocul provocat de acest eveniment nefast au fost transpuse de scriitori în operele lor, de multe ori ei înșiși fiind participanții direcți ai acestor evenimente. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul unui spirit care se definește prin raportarea la două experiențe capitale: iubirea și proximitatea morții, pe front. Ștefan Gheorghidiu, personajul central al romanului, este un intelectual care trăiește cu luciditate două experiențe fundamentale de viață: una subiectivă – iubirea înșelată și una obiectivă – participarea la război, cu statutul de combatant pe front, în prima conflagrație mondială. Astfel, războiul este prezentat pe acest fond al trăirilor interioare și al unei conștiințe extinse, ce analizează cu luciditate faptele, strategiile militare, desfășurarea războiului, dar și literatura anterioară sau contemporană cu scriitorul, despre război. Văzut ca sumă a presupunerilor, îndoielilor, suferințelor și revelațiilor sale, războiul nu mai este reprezentat doar ca o experiență strict militară. Relatarea participării în Primul Război Mondial se conturează mai ales în a doua parte a romanului. În timpul războiului, autorul a avut un jurnal de front, pe care l-a împrumutat protagonistului, astfel că Ștefan nota consecvent tot ceea ce i se întâmplă (acum, când scriu”, scriu acest ordin pe singurul petic de hârtie” – o carte poștală). Intrarea României în război, învăluită în demagogia politicienilor, este un act arbitrar, cu pregătiri ridicole (fortificații de genul „gropilor de lup” pe toată valea Prahovei,