Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Página 114

„Romanul adolescentului miop” nu are un fir narativ clar sau o acțiune precisă care ar putea
fi povestită, iar dacă m-ar întreba cineva ce se întâmplă cu exactitate în carte, n-aș putea să răspund.
Acesta nu este romanul tipic, în care personajul trece printr-o serie de întâmplări urmate cu stricteţe
de firul narativ. E aici un amalgam de sentimente, drame tipice adolescenţei, întâmplări şi personaje
de toate felurile, dar fără a avea o acţiune dinamică. Adolescentul Mircea, atât personaj, cât şi o
proiecţie a imaginii autorului însuşi, pe vremea când se afla încă în băncile şcolii, se hotărăşte să
scrie un roman. Romanul prinde viaţă chiar în timp ce îl citim. Motivul hotărârii luate? Asemenea
„ispravă” îl va face pe Mircea îndeajuns de cunoscut şi apreciat încât niciun profesor să nu-şi
permită să-l mai lase corigent. Poate fi adolescenţa creionată fără să zărim şi şcoala în peisaj? Aici
am întâlnit momente din viața unui licean și frânturi din sufletul lui. Ne-au fost împărtășite temerile,
prejudecățile, dramele, iritările sau fericirile lui, care le oglindesc foarte bine pe ale noastre.
Am constata, din postări, că majoritatea celor ce au citit cartea s-au regăsit în ea și lucrul
acesta mi-a dat puțin de gândit. Adică mai toți suntem conştienţi de cât de neînțeleși suntem și că
nimeni nu mai are aceleași probleme ca noi și că noi suntem cei mai oropsiți, dar nu ne-am oprit
niciodată din văitat pentru a ne uita la cel de lângă noi și a ne întreba: E posibil ca și el să se simtă la
fel? Recunosc, nici eu nu fac acest lucru, țin în mine tot, îmi ascund sentimentele, le țin bine închise
și nu le dau drumul prea des afară. Cum să mă eliberez? Prin scris? Nu obișnuiesc să vorbesc
despre temerile, visurile, speranțele sau aspirațiile mele și de foarte puține ori m-am gândit că
ceilalți fac același lucru ca mine, iar dintr-o dată dau de cartea aceasta care îmi reflectă în exactitate
multe dintre sentimente. Ideea aceea că „Suntem diferiți, avem personalități diferite, nu ne
asemănăm între noi” mi s-a părut pentru prima dată atât de falsă… Da, poate suntem diferiți, dar în
interiorul nostru se află extrem de multe sentimente care ne aseamănă între noi. Adolescența e
perioada plină de schimbări, de descoperirea de sine, în care ne analizăm personalitatea și ne-o
comparăm cu a altora, deoarece credem că toți sunt mai buni decât noi. Sunt momentele prin care
trecem cu toții în adolescență, prima iubire, timiditatea care ne „omoară” pe toți, pentru că, de cele
mai multe ori, nu reacționăm sau acționăm din pricina acesteia.
Revenind la carte, cred că este una dintre cărțile pe care orice adolescent trebuie să o citească și, de
asemenea, care ar provoca oamenilor maturi o nostalgie strașnică. Într-un final, voi spune că
calitatea principală a acestui roman este că ne permite să ne regăsim în tragediile sufleteşti, în fond
fiind vorba despre adolescenţa oricărui iubitor de cărţi, de lumea lui interioară minunată, trăită doar
între cărţi. Înfruntarea vieţii reale, dincolo de geamurile mansardei, îl îndepărtează uneori pe Eliade
de idealurile sale şi ne dezvăluie că şi el este vulnerabil. Totuşi, aceste rătăciri nu pot să modifice
esenţa sufletului său şi nu-i pot altera trăsătura ce-l defineşte.
Nu-i așa că vocea interioară vă șoptește uneori lucruri precum „Aş vrea să ştiu cine sunt, şi
nu ştiu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi
ciudaţi. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un
asemenea suflet printre adolescenţi. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le
cunosc. Nu le pot înţelege în adâncurile sufletelor.”?! Sau: „Nu mi-a plăcut să am prieteni. N-am
vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe
care n-o ghicește nimeni mi-ajungea.” Citind acest roman, înveți să lupti cu tine, să te cunoști: „A
trecut un an. Şi n-a murit niciunul dintre noi, dar parcă am murit mulți.” Cazi și te ridici, disimulezi: