Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 115

„Aș suferi mai mult dacă aș fi respins. Iar eu vreau să înving întotdeauna. De aceea mă arăt retras,
disprețuitor. Nădăjduiesc într-un timp când munca mă va înalta destul ca să atrag privirile.
Suferințele mele, până atunci, nu le va cunoaște nimeni.” Am plâns. Când am pus cartea pe raft, am
râs. Am râs de mine. Încă mai sunt sensibil şi visător.”
„Ce căutam eu? Sufletul meu.” Unde? În această carte, în care am aflat, ca și protagonistul,
că „eul meu din ceasul acela nu e asemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din
ziua trecută. Ceea ce m-a uluit. Nici nu mai înţelegeam acum rostul hotărârii mele de a-mi găsi
sufletul. Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş recunoaşte cu adevărat?” Citind mult,
mult de tot!...