Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 113

aceasta ar putea să-mi definească matur firea adolescentei de atunci şi nostalgia trăirilor acestei
vârste
Fiind un roman autobiografic şi subiectiv, scris la persoana I, era inevitabil caracterul vag,
abia schiţat, pe care-l capătă graniţa dintre naratorul Mircea şi scriitorul însuşi. Cele două imagini
tind să se confunde şi am simțit în lectură cum adolescentul de acum un secol îmi defineşte mie,
astăzi, adolescenţa printr-un roman. Consider că acesta ar fi unul dintre punctele forte ale
volumului: caracterul universal al experiențelor din această etapă a vieții. Celălalt merit ar fi acela
că ne arată adolescenţa exact aşa cum e ea, necosmetizată, cum numai un adolescent o poate
percepe. M-a impresionat tare atât faptul că Eliade a scris acest roman pe vremea când era el însuşi
adolescent, cât şi faptul că a definit adolescenţa ca trezire a conștiinței de sine, a valortii, a nevoilor,
aşa cum n-am mai întâlnit-o la nimeni. Cred că există lucruri, sentimente, fapte, clipe sau momente
ce pot dura ani, care par prea complexe, care pot fi definite în prea multe feluri – pericol de a le
reduce brutal la o singură definiţie. Însă „Romanul adolescentului miop” este definiţia perfectă a
adolescenţei şi a adolescentului, a oricărui adolescent. Pentru că ce adolescent nu s-a simţit vreodată
neînţeles, nu s-a întrebat de zeci de ori cine este şi încotro se îndreaptă, sau dacă direcţia în care
merge e una potrivită, ori dacă o să sfârşească singur şi nefericit?
Revenind la calitățile cărții, îmi doream de foarte mult timp să citesc această carte, deoarece
majoritatea o recomandau ca fiind o carte cu și despre adolescenți, pe care doar un adolescent, la
rândul lui, o poate înțelege la adevărata ei valoare. Și fraza aceasta cred că a cuprins cel mai bine
esența celor 200 și ceva de pagini. Acest roman îmi stârnește interesul, mă captivează, are un mesaj
pentru mine, nu doar valoare într-o ierarhie stabilită deprofesori sau de critici.
Pe scurt, un băiat îndrăgostit până la obsesie de cărţi, traversează adolescenţa şi anii de liceu
cu dorinţa de a-şi scrie romanul tinereţii. Observă gesturi, ascultă dialoguri, meditează, inventează,
totul pentru ca romanul lui să redea cât mai exact evenimentele şi trăirile ce-l străbat la vârsta lui.
Deşi îşi doreşte autenticitate, se gândeşte să trişeze, fiindcă numai un roman care conţine în el o
poveste de dragoste ar avea succes la public. Fiind însă aproape antisocial, nici vorbă de fete în
preajma lui. Singura dată când încearcă să se bucure de o prezenţă feminină, are lacrimi în ochi. El
este un sentimental, un nemulţumit, un neliniştit, blazat în tristețe. Ca un emo care ia în considerare
inclusiv varianta sinuciderii şi râvneşte la dragostea Soniei din cartea lui Ionel Teodoreanu.
Corigent la matematică şi la germană, materii pe care le detestă la fel ca şi chimia, singurele
lui plăceri sunt cititul şi scrierea articolelor.
„Romanul adolescentului miop” dezgoleşte cu asprime, curaj şi naivitate un tânăr suflet
excepţional. Suntem făcuţi părtaşi la lupta lui, la victorii şi eşecuri, dar mai ales înţelegem cum a
început destinul unui mare om. Totul este transpus pe hârtie cu ironie şi o voită (dar tocmai de aceea
acceptabilă) răceală şi degajare. Aşadar, protagonistul lui Eliade se supune la cazne fizice în vederea
purificării sufletului. Într-o permanentă căutare a sinelui, prin încercări numeroase de descoperire a
sensului vieţii lui, măcinat de întrebări fără răspunsuri, adolescentul îşi urmează firul existentei ca
un filosof.
Deşi amuzant în cea mai mare parte, tonul cărţii devine deosebit de serios odată cu
maturizarea băiatului. Lucrurile arată altfel la ieşirea din adolescenţă, preocupările, planurile şi
pasiunile nu mai corespund cu cele pe care anii de liceu le-au protejat în mansarda lui. Jurnalul lui
înregistrează alt fel de gânduri, mai rare, dar mai profunde, mai mature.