Așa deci! Merg la film. Un minunat film de dragoste. De ce oi fi ales un film de dragoste? Aaa, stai, cine nu ar vrea să vadă Titanicul în 3D? Cine nu ar veni din capătul celălalt de Cluj doar că să-l vadă? Doar n-am să fiu singura fără pereche de pe acolo...
Hmm...surprinzător, am fost! Și - că să fie gama întreagă - norocul meu din ziua aceea m-a călăuzit să mă așez pe un loc unde, ulterior, în stânga și în dreapta mea s-au așezat două cupluri fericite. Clișeic!
Ceasul cu lampă în formă de vapor de pe noptieră anunța că ora este târzie. Am pus capul pe pernă, senină, gândindu-mă doar la cum ar fi putut să fie ziua de azi. Că, dacă aș fi o făptură magică, aș face să mi se îndeplinească toate dorințele. L-aș face pe el să se îndrăgostească de mine. Dar atunci, n-aș mai trăi. N-aș mai fi om. Aș fi un robot - și el la fel. N-aș putea simți săgeata prea ascuțită a dezamăgirii străpungându-mi inima până la sânge sau, din contră, plăcerea demenței interioare, a urletelor de pură libertate și a spiritului demonic ce-mi absoarbe mințile... într-o peniță . N-aș simți sărutul venit din inimă și nici șuvița de păr rebel căzându-i peste față. Și eu asta nu-mi doresc. Sunt perfectă așa cum sunt. Perfect imperfectă! Și îmi iubesc imperfecțiunea!
Orizonturi Literare / octombrie 2013 15