Mă simt nucleul unui soare,
Când licurici voioşi roiesc in jurul meu.
Si viaţa se preschimbă-n sărbătoare,
Iar raza mea te mângâie mereu.
Ma simt o vâjâielnică furtună,
Când timpul trece fără să se-oprească
Si-n lume nori intunecaţi mi se adună,
Doar vântul poate să-i mai domolească.
Mă simt o simplă picură de ploaie
Atunci când rătăcesc, in gol, printre alei.
Dar simt cum cresc cât ploaia-ntreagă
Când norii mă-ndeamnă să mă plimb cu ei.
Sunt simplă trecere de om in lume
Prin vânt, furtună, ploi, dar fără scut.
Iar gândul zboară către o altă culme
Ce mai mereu mă strigă să mă duc.
Nu pot fi lume-ntreagă, oricât aş incerca
Atâta vreme cât nu ştiu să trăiesc.
Dar dacă culmea-naltă o pot escalada,
Cu siguranţă, lumea eu pot s-o reclădesc.
"Nu este suficient să-mi intri în templul sufletului, fără să te rogi la icoanele părinţilor mei."
Autor: Ionuţ Caragea
Carte: „Delir cu tremurături de gînduri”
~ CITATE ~
Simţiri in versuri