16
ce denotă absența conștientizării amândurora referitor la un real trecut avut împreună, rămas în subconștientul meu. Ai apărut deodata în visul meu, unde ne-am sărutat ca doi condamnați la moarte care își iau rămas bun pentru totdeauna. Tu nu-mi treci prin minte ocazional, tu trăiești acolo. Mă înnebunește spaima că s-ar putea să te pierd, că împlinirea iubirii noastre nu mi-a fost dată decât în vis.Dacă ar fi așa, m-aș despărți de viață atât de ușor… acum știu că o întreagă tinerețe te-am așteptat pe tine , chiar pe tine. O să înțelegi cândva , sunt sigur, întocmai ce vreau să spun. S-ar putea oare ca totul să nu fi fost decât o biată nălucire? Mă cuprinde sincer, o zarvă științifică și citadină. Nu vreau să fiu nici Tristan, nici Romeo, ci Alexandru Lung. Cu toate acestea sufletul omului nu a înregistrat schimbări mari de-a lungul secolelor. Se modifică rareori tribulațiile sub cheia fricii de ridicol, de melodrama. Diferă de la iubire la iubire. Dacă tu te răcești vreodată, Felicia, eu voi decădea sufletește… nesiguranța în care mă aflu mă distruge.Spune-mi că și tu mă iubești, că și tu îți amintești ceva, orice, vag sau nu,dar nu fi indiferentă. Încearca să intri în pielea mea, în momentul în care fata din vis îmi apare brusc și neavenit în fața ochilor, într-o zi de octombrie, în gara pustiită . Încearcă, chiar dacă nu vei izbândi…e sfâșietor, poate derizoriu, dar inefabil, elegiac,sibilinic.”
Nu am știut cum să reacționez, mă blocasem cu privirea spre declarația lui de dragoste. Știam că nu aș fi putut să împărtășesc aceleași sentimente, și nici nu am vrut sa îl dezamăgesc.Așadar, am pornit imediat spre gară, fără să mă gândesc la consecințele acelei nopți asupra minții și sufletului meu. Nu i-am lăsat nicio informație de contact, deci în teorie, totul se pierduse în momentul în care eu m-am urcat în trenul spre Iași. Nu meritam acele cuvinte frumoase. Eram de multa vreme descumpănită și fără de speranță în amor, până în seara precedenta poate că singura mea cale de scăpare ar fi fost supunerea sub cheia mutualității unor sentimente profunde. Alexandru va suferi după despărțirea aceasta, mi se rupea sufletul numai gandindu-mă la el, străpuns în însuși miezul dragostei lui, amintindu-și poate nopțile repetate de extaz, în care cum aș fi putut eu , o necunoscută, din visele lui, să pătrund în mansarda lui și șă-mi risipesc pletele blonde pe perna lui, rămasă acum mototolită puțin pe canapeaua unde eu, Felicia lui iubită, am dormit. Bizar dar adevărat. Trebuia să iau o hotărâre, la care m-am gandit pe parcursul a tot drumul spre orașul meu. Nu mi-am închipuit nici macar o clipă că de fapt și eu nutream sentimente bine definite pentru el, și că odată ajunsă la spital, atunci când una din infirmiere îmi aduce grăbită să plece la schimbul de tură, o cutie cu obiecte //antice.. din încăperea medicilor de gardă, unde aveam să găsesc un aparat care șterge memorii. Lânga el era o agendă de-a mea din al patrulea an de studenție, în care scria negru pe alb faptul că eu împreună cu un coleg de breaslă am conceput, inventat respectiva aparatură. Erau notații cu lux de amănunt despre modul în care funcționa aparatul, și spre epilog, David,un neurochirurg excepțional ce profesa acum în Sibiu, consemnase prima și ultima utilizare practică a mașinăriei, și anume atunci când eu și Alexandru Lung, noi care aparent cândva ne făceam planuri de nuntă, să ne petrecem o viață împreună, am hotărât să ne ștergem amintitile avute împreună din ultimii circa 2-3 ani.