Revista Cuvantul Literar - Nr. 1 (decembrie 2016) Revista Cuvantul Literar - Nr. 1 (decembrie 2016) | Page 15

15

el inițiase o banală conversație doar de dragul unui schimb de amabilități pentru a ajunge mai ușor la destinație. Ajunseserăm într-o clipită acolo, într-o mansardă nici foarte spațioasa, nici foarte înghesuită, și frumos ordonată, cu un design modern, simplist dar plăcut văzului.

-Perfect. Ți-am lăsat la baie un prosop curat. Săpun și ce mai ai nevoie găsești pe etajera din dreapta. Mă duc între timp să pregătesc o gustare , dar să nu te aștepți sa fie prea banala, pentru că e totuși ziua ta, și vei găsi pe canapeaua îndreptată spre balcon ceva îmbrăcăminte comoda. Doar să știi , ți-am propus alternativa orelor de odihna din pur umanitarism. Dacă vrei conversăm până în zorii zilei, însă te simt epuizată. Ai grijă de tine.

-Mulțumesc, Alexandru. Ești un om bun, îmi placi.

După ce terminasem operația de ‘deparazitare’, îmi arunc din obișnuință o privire în oglindă , să văd dacă totul este în ordine. Eternul feminin! Da, nu sunt o apariție care epatează, dar nicio persoană care să rămână complet neobservată. În scurt timp ajunsesem pe canapea, fără să îmi pese de gustările de pe măsuța de cafea, aranjate milimetric și pregătite cu atenție de Alexandru, și mi-am întins trupul istovit, slăbit, dar care ascundea o inimă plină de frumusețea unei emoții noi, ceva ce aducea a afecțiune pentru bărbatul ce mă găzduia , în privirea căruia găseam candoarea unui copil.

-La ce te gândești? Mă întreabă cu un licăr de curiozitate în priviri.

-La nimic important. Nu contează decât faptul că ești acum aici, cu mine. Aș opri timpul în loc dac-aș putea.

Si deodata el se repezi spre un colț de cameră, și căutând un creion și o ascuțitoare porni grăbit cu un caiet în mână spre balcon, se întoarse însa după pachetul de țigări.

-Ah..da..fumez, din ce în ce mai puțin ,dar când scriu , simt că e un rău necesar. De aceea mi-am propus să mă las, să mă abțin.

-Ești dependent de țigări?!? Dependent în sensul că fără ele nu ți-ar fi bine fizic, așa cum sunt eu dependentă de perechea asta de ochelari, nu foarte dragi mie…

-Nu. Eu le controlez, nu ele mă stăpânesc, deci nu e o dependență. Acum, dacă mă scuzi câteva momente. Mă duc să pregătesc în prealabil jurnalul, în câteva momente ți-l dau spre citire.

Îl priveam întinsă pe canapea, slăbită, iar el scria ridicându-și ochii spre mine adesea, însă eu adormisem în mod inopinat, captivată de munții ce împodobeau întregul peisaj accesibil ochilor atât de pe canapeaua unde mă aflam cât și de pe balcon, chiar și restul mansardei aș putea spune. Dimineața veni numaidecât. Pe măsuță mă aștepta o cafea proaspătă, un manunchi de crizanteme culese din ghiveciul bătrânei vecine de dedesubt, jurnalul și un bilet în care Alexandru anunțase că va lipsi câteva sferturi de ceas, plecat pentru desăvârșirea unei surprize , cu ocazia aniversării mele.

”9 octombrie

Mă tânguiesc ca un copil sau ca un zănatec, căci zănatecă și copilărească ți se va părea dragostea mea de până acum. Felicia, te visez dinainte să te cunosc, fapt ce denotă absența conștientizării amândurora referitor la un real trecut avut împreună, rămas în subconștientul meu. Ai apărut deodata în visul meu, unde ne-am sărutat ca doi condamnați la moarte care își iau rămas bun pentru totdeauna. Tu nu-mi treci prin minte ocazional, tu trăiești acolo. Mă înnebunește spaima că s-ar putea să te pierd, că împlinirea iubirii noastre nu mi-a fost dată decât în vis.Dacă ar fi așa, m-aș despărți de viață atât de ușor… acum știu că o întreagă tinerețe te-am așteptat pe tine , chiar pe tine. O să înțelegi cândva , sunt sigur, întocmai ce vreau să spun.