Verbul ,,a profita” , cu sensul de a te bucura de timpul cu pricina, este cel mai adecvat în cazul de față, și ideal ar fi să se folosească la diateza activă, în prezent. Ceea ce este esențial este faptul că eu nu am ales să ma închid într-o capsulă în care să îmi protejez sentimentele, sa nu interacționez cu cei din jur, care ma pot răni, departându-mă ușor de realitate.Astfel am găsit o alinare în a acumula amitiri în urma experiențelor, frumoase sau nu.
-Adevărat.Frica de dezamăgire sau dezolare nu e o soluție, e dăunatoare. Chiar și eu care am o sensibilitate maladiva, am constientizat în scris povestea fricilor mele, și pe rând, le-am anulat, neutralizat. În anumite cazuri, semnificative, este necesara, dar adesea este doar un pretext pentru a nu înfrunta realitatea.
-Viitorul este imprevizibil, de aceea merită cu mult mai mult ‘’supraviețuirea’’ în prezent.Și iarăși ajung la importanța scrisului, a confesării tale catre tine, eficientă și sănătoasă. Asa mai ajungi și tu la fericire, eliberand mai întâi ganduri “negre” .
-Acum simt doar o mare nevoie firească să fiu fericită. ‘’De unde să știu eu că fericirea nu e euforia, vârtejul, beția, senzualitatea difuză, camuflată în atâtea învelișuri poleite de o poezie falsă?!”Orice ar fi, fericirea va aduce amintiri. Țin la bucuriile mici care mă fac să ma simt plină, în suflet, fără goluri ale tristețelor justificate sau nu, dar care nu confera împlinirea totală.
-Oricum concluzia mea este că amintirile rămân, rareori o fac și oamenii… Amintirile , ele irizează nostalgie, bucurie sau tristețe, apar și reapar în momentele de solitudine, liniște, sau dacă sunt invocate.
-Asta și faptul că impresiile și emoția din filmul amintirilor din trecut pe care le-am trăit cândva nu definesc prezentul,ci doar contribuie la configurarea lui.
-Și așa am ajuns noi doi la unanimitate. Plăcuta dezbatere avuserăm noi doi.. mă aprobi?
-Deși sunt obosită, am colaborat just, sper. Trecând printr-o anume experiență de viață, având un anume mod de a fi și de a privi lumea, este firesc să apară puncte de vedere divergente.
-La mulți ani, scumpa mea Felicia!
Și deodată se apropiase de mine; m-a luat în brațe și m-a sărutat dureros pe frunte , abia atingând-o cu buzele. În acea îmbrățișare am simțit cum brațele lui mi-au strâns trupul atât de tare și duios încât toate piesele componente dispersate în neantul goliciunii interioare, s-au lipit la loc, adeziune și coeziune dintr-o pasiune neînțeleasă, pătimașă, cea cu care el mă învăluia.
-Faci frumos ce faci din mine fără să faci nimic. Te rog să nu pleci mâine, te rog să mă lași să te cunosc mai bine, și te rog să îmi citești ultimile pagini ale jurnalului despre care îți spusesem. Caietul e acasă, și la mine se găsește un loc pentru tine ,să te odihnești până mâine.
Fără să scot vreun cuvânt, doar privindu-i ochii ce i se luminau la întâlnirea alor mei, am pornit după el spre casa lui. Liniștea disparu după ce tot el inițiase o banală conversație doar de dragul unui schimb de amabilități pentru a ajunge mai ușor la destinație.