tribulația,afectul care salveaza orice și pe oricine, ca și sentiment mai presus de emoție, de la o zi neplăcută sfârșită alături de cineva față de care îți manifești trăirea, idealizată printr-o prezență mutuala, până la chinurile iadului, unde instanța supremă este divinitatea.Am încercat și eu să abordez comprehensivitatea perfecțiunii, afirmând personal că dorința de idealitate încă zace în mine, uneori aducând extazul,alteori agonia, totul în funcție de cum o abordez în viață.
-Adevăr graia Eliade când spunea:„Mă gândesc însă la zădărnicia setei noastre de perfecțiune, de ascensiune-atâta timp cât există o moarte ale cărei legi nu le cunoaște nimeni.”.Să îți pui speranțe în ceva și să vezi dinainte ruinele, să fi fost deja conștient de eșec, dar să crezi într-o ’minune’, asta e odioasa amăgire. Desigur că ea se bazează și pe ceea ce se petrece în jur, de teatrul din mediul exterior sinelui, de interpretarea și influența comportamentului celor din jur în raport cu tine.
-Daca totuși ai curaj să te aventurezi în experiențe ce tind încă de la început spre un epilog dezolant, asta denotă optimism debordant și stăpânire de sine mare, iar dezamagirea si mahnirea posibila , existenta sau nu, desi dureroasa nu trebuie privită anticipativ. Amintește-ți că naivitatea temporar constructivă, bucuria aceea dinaintea amăgirii, conferea o stare de bine, fericirea vremelnică,era ca o mașină a timpului pentru că îngheta o clipă în eternitate. Dacă idealul provizoriu este cu adevarat important, veșnicia amăgirii aduce în registrul emoțional deplinătatea interioara în respectivul domeniu al vieții, deci, merită strădania de a nu pierde clipa de euforie, cu toata puterea voinței de care dai dovadă. Dacă totuși destinul va lua alta conotație, privește spre partea plină a paharului , o amintire, frumoasă, dar și o tristețe constructivă, căci data viitoare , asemănătoare primei provocări, vei proceda diplomat, prin evitarea realistă, nu pesimistă; pe de alta parte nici ignorarea experienței nu este benefică, însa odata ajuns la maturiatea emoționala, diferentele de nuanțe și aspectele ce țin de structura discretă a unei situații, sentimente clădite, vei ști cum se procedează cel mai corect.
-Cred în fumusețea corespondenței,ce se pierde în această lume, în secolul vitezei, a site-urilor de socializare, iar nerăbdarea cu care era așteptată zile întregi o bucățică de hârtie cu zeci de ani în urmă a atins intervalul unor secunde. Scriu scrisori,ocazional, unele le trimit, fac acest gest neobișnuit , privit ciudat, iar din aceasta cauză sunt scrisori pe care nu le trimit destinatarului, fie el și la străzi distanță,niciodata. Sunt visatoare, mă proiectez în lumea mea, care uneori se încadrează în anul 2016, alteori în epoca clasicismului, sau in Anglia Victoriană, și mă regăsesc prinsă într-un cadril cu vreunul dintre gentilomii din scrierile lui Jane Austen, și având o viață deloc banala, plină de intrigi și sentimente trăite la paroxism. Când încerc să aduc toate acestea în viața reală, se resimte o diferență capitală, însa tocmai în aceasta cred că constă unicitatea și ineditul.
-Energia acumulata zi de zi trebuie focalizată și în alte activități, în altceva decât contemplarea, reflectarea peste limite ,căci poate genera obsesia irațională, rutina, perfecționismul absurd și în final degradarea sinelui.