Revista CatLife nr.2/2017 Revita CatLIFE nr 2-2017- | Page 29

Figure 5. Hipocalcemia determină un interval prelungit al undei
QTc (510ms)
(http://lifeinthefastlane.com/ecg-library/basics/ecg-features-of-
hypocalcaemia/)
Hipocalcemia
Hipocalcemia se manifestă prin scăderea
nivelului sanguin al calciului.
Această tulburare constituie o consecință a:
- hipoparatidroidismului;
- carenței în calciu;
- hipo- și avitaminozei D.
Hipocalcemia poate fi văzută ca o consecință a
alcalozei. Principalele cauze ale hipocalcemiei
sunt: ​​hipoparatiroidismul, deficiența de vitamina
D, pancreatita acută și insuficiența renală. În
afectarea renală acută, gradul hipocalcemiei
poate fi semnificativ și este probabil, datorat
reținerii de fosfat, în timp ce în boala renală
cronică, poate exista doar hipocalcemie ușoară.
Semnele clinice ale hipocalcemiei se datorează
în primul rând creșterii excitabilității țesutului
neuromuscular. Rezultatul este reprezentat
de tetanie, convulsii, fasciculații musculare,
hipertermie, rigiditate în mers, slăbiciune, și
tremor generalizat. În cazul unei hipocalcemii
prelungite, poate apărea cataracta. Pe lângă
semnele de hipocalcemie, pot fi prezente
semne clinice legate de boala primară. Cazurile
extreme sunt reprezentate de modificările ECG
cu creșterea intervalului QT și hipotensiune,
până la stop respirator și exitus.
Cauzele hipocalcemiei sunt hipoparatiroidismul,
insuficiența renală cronică, tetania puerperală,
intoxicația cu etilen glicol, pancreatita acută,
malabsorbție intestinală, hipomagneziemie,
hipovitaminoza D. Hipocalcemia se poate
diagnostica atunci când valoarea Ca 2+ seric
este sub 7.9 mg /dL. Tratamentul de urgență
pentru hipocalcemie este indicat atunci când
apar convulsii sau tetanie. În aceste cazuri,
gluconatul de calciu (soluție de 10%; 1-1.5 ml/
kg timp de 10-20 de minute) trebuie administrat
intravenos cu o monitorizare atentă, inclusiv
monitorizarea
electrocardiografică
pentru
bradicardie, scurtarea intervalului QT și crescute
a segmentului ST. În cazul în care apar reacții
adverse, perfuzia trebuie oprită și după ce se
rezolvă efectele, perfuzia trebuie reluată cu o
rată a dozei mai mică. Doza poate fi repetată
dacă semnele nu se îmbunătățesc sau nu se
remit după tratamentul inițial. Bolusul inițial
intravenos de calciu este urmat de o perfuzie
constantă de gluconat de calciu (6-10 ml/kg
timp de 24 de ore), bolusurile suplimentare de
gluconat de calciu (1.5-2 ml/kg de soluție 10%
la fiecare 6-8 h) sau prin administrarea SC de
gluconat de calciu (1.5 ml dintr-o soluție 10%);
gluconatul de calciu trebuie diluat cu un volum
egal de soluție sterilă de ser fiziologic. Clorura
de calciu nu trebuie administrată subcutanat,
deoarece este iritantă.
Soluțiile de calciu au diferite concentrații de
calciu, astfel încât dozele trebuie să fie atent
calculate. Gluconatul de calciu, furnizat sub formă
de soluție 10%, conține 9.3 mg/ml de calciu în
timp ce o soluție 10% de clorură de calciu are
27.2 mg calciu/ml. Clorura de calciu este iritantă
și poate provoca necroză tisulară severă în cazul
în care se produce extravazare. Gluconatul de
calciu este de preferat, deoarece este mai puțin
iritant și poate fi administrat subcutanat, cu un
risc mai mic. Modificările ECG în hipocalcemie
determină prelungirea intervalului QT în primul
rând prin prelungirea segmentului ST. Unda T
este de obicei lăsată neschimbată. Aritmiiile sunt
mai puțin frecvente, cu toate că a fost raportată
fibrilația atrială. Poate să apară torsada vârfurilor,
dar este mult mai puțin frecventă.
CONCLUZIE
Variațiile calcemiei la pacienții cu patologie
renală constituie un mic segment din afectarea
electrolitică specific, dar netratată poate avea
consecințe fatale precum stopul prin fibrilații
ventriculare. Reechilibrarea hidro-electrolitică
trebuie să constituie terapia de urgență de bază
în tratarea dezechilibrelor ionilor și electroliților
la pacienții cu diverse patologii renale.
Prognosticul pacienților cu afectare renală acută
este de cele mai multe ori rezervat, cu toate
acestea, instituirea unui protocol terapeutic de
urgență poate susține pacientul până la restabilirea
funcției renale.
References
1. Rubin S., Carr A., (2006), Canine internal medicine secrets, Elsevier Health Sciences.
2. Cockerill G., Reed S., (2012),  Essential fluid, electrolyte and pH homeostasis. John Wiley & Sons, pag: 106 –107 + 173-180
3. Vițălaru B.A., (2016), Urgențe în medicina animalelor de companie vol. I, Editura Elisavaros, București.
Nr. 12 (2/2017)
29