trag puțin fularul și îi ating semnul de pe gât
care a rămas neschimbat. Îl am și eu...
-
Semnul? La fel? Unde îl ai? Mă sperii, micuțo.
-
Păi... e între cele două cicatrici. Scuze... scuze
că m-am retras așa, nu e vina ta... nu vreau să te
îndepărtezi de mine din nou, te rog! Îl privesc
pe Mike strângându-l cu putere de brațe pentru
a-l ține în loc.
-
Nu mă îndepărtez. Rămân aici! O îmbrățișez pe
Gaia în timp ce ea se cuibărește la pieptul meu.
Când ți-a apărut semnul? Sper că nu te doare...
-
Păi... brrr... Scuze... mi-e cam frig, nu vrei să
mergem undeva unde e mai cald?
-
Sigur. Hai să mergem. Știu un loc, numai bun,
unde putem mânca ceva și unde putem sta de
vorbă. Mâinile noastre se ating sub o
îmbrățișare a degetelor. Ce dor îmi era de Gaia.
-
Mike... Îmi ascund chipul în fular în timp ce
Mike mă ia de mână. Atingerea lui... îmi pare
atât de ireală. Mă ține atât de strâns ca și cum iar fi teamă ca nu cumva să dispar. Inima îmi
saltă în sus de bucurie și îl privesc tăcută pe