îmbrățișeze iar inima îmi sare din piept. Frigul care ne
încojoară parcă s-a evaporat. Nu mai simt nimic decât
căldura trupului lui Mike și bătăile inimii lui care
străpung prin hainele noastre gorase. Îi întorc
îmbrățișarea și vorbesc aproape șoptit.
-
Ești... aici!
-
Nu vreau să plec. Nu vreau să pleci. Vreau să
rămânem așa. Te rog!
-
Nici eu nu vreau să mai pleci. Nu vreau să mai
pleci niciodată de lângă mine! Mike! Obrajii
îmi sunt îmbrățișați de lacrimi fierbinți și mă
simt ca un copil mic care plânge.
-
Să rămânem aici, micuțo. Eu nu mai vreau să
plecăm. Iartă-mă, dar nu mă pot desprinde de
tine. O spun în timp ce îi mângâi spatele.
-
Nu vreau să te desprinzi de mine. Ah...
Instinctul mă face să mă retrag în momentul în
care Mike îmi atinge spatele.
-
Ce e? Te doare? O întreb retrăgându-mă ușor
din brațele ei. Rănile? Mai ai rănile?
-
Eu... nu... nu mă mai dor, dar... sunt oribile...
și... Mă opresc pentru câteva clipe în timp ce îi