Mike ca și cum aș trăi un vis, urmându-l prin
ninsoarea ușoară fără să mă împotrivesc.
-
Haide să mergem la Iris Cafe, e un loc atât de
primitor. Gaia îmi confirmă dând din cap și
rămâne tăcută până ne așezăm la masă și
comandăm câte un ceai fierbine pentru a ne
încălzi. De cât timp ești în Valel?
-
Ah... umm... azi am sosit... dar tu? Nu mă
așteptam să fii aici... adică... Mă fâstâcesc atât
de tare încât pare că nu știu să vorbesc.
-
Azi? La fel și eu. Ce te-a adus în Valel?
-
Păi... îmi era dor de casă... Știu că sunt scurtă în
vorbe. Mi-ar plăcea să îi pot spune mai multe.
Vreau să îi spun atât de multe, dar inima îmi
bate atât de tare încât simt că vrea să îmi sară
din piept. Mă rușinez și îmi plec privirea.
-
Poate sunt cicălitor cu întrebările, dar... cât timp
vei sta în Valel?
-
Umm... asta... nu depinde de mine. Deodată
visul frumos se spulberă iar imaginea lui
Sebastian îmi străpunge mintea.