vreun sunet, îmi concentrez ultimele puteri pe
rana sa. Sunt atât de slăbită... măcar atât să mai
reușesc să fac... trebuie să fac asta. Trebuie să îl
vindec. Simt cum puterile îmi prărăsesc trupul
iar genunchii mi se înmoaie brusc.
-
Ameri! Mâna îmi pulsează într-un ritm ciudat
până la umăr și înapoi. Durerea începe să
dispară într-o clipită. Mă grăbesc să o prind pe
Ameri care se dezechilibrează. Trebuie...
trebuie să mergem, micuță Ameri. Îți interzic să
mai faci ceva care ți-ar putea face rău.
Mulțumesc! Pentru... braț... O sărut și o ajut să
se sprijine de mine.
-
Cine... ești tu... să-mi interzici... mie? Mă simt
atât de slăbită că abia mai pot vorbi. Sărutul
ciudat, dar plăcut al lui Zadakiel mă face să-mi
simt obraji calzi. Mă sprijin cu greu de Zadakiel
și ne îndreptăm spre un loc mai călduros. O
cocioabă părăsită din lemn, care spre norocul
nostru, are o sobă mică, ruginită.
-
Iubitul tău, nu? Trebuie să mă asigur că vei fi
bine, că nu vei păți nimic. Ameri rămâne tăcută