micuța Ameri, peste care am dat în urmă cu nu
prea mult timp. Ai rămas la fel. Neschimbată!
Puternică ca întotdeauna. Fiica lui Caecias. Iartămă dacă ți-am greșit cu ceva. Nu voi mai insista
să fac ceva ce nu îți place. Îi spun în timp ce o
îmbrățișez și o strâng cu putere în brațe.
-
Zadakiel... Îmi mușc cu putere buza pentru a-mi
opri lacrimile, dar nu reușesc. Sunt prea
puternice. Mă simt exact ca în ziua în care m-a
găsit Zadakiel. Mă simt mai vulnerabilă ca
niciodată, lipsită de apărare, neputincioasă. Plâng
ca un copil nou născut. Plâng pentru faptul că nu
am avut timp să cresc, am fost forțată să cresc, de
natura mea care mă definește, astfel... eu fiind
doar un prunc, neinițiat. Sunt o rușine... nu
reușesc să îi mai spun nimic lui Zadakiel,
pierzându-mă complet în îmbrățișarea lui stranie.
-
E în regulă, micuță Ameri. Ești familia mea. Ești
tot ce am. Mă desprind de ea și-i șterg lacrimile
care îi curg pe obraji. Faptul că sunt semidemon
acum, nu schimbă nimic. Începe să ningă! Îmi
încolăcesc aripile în jurul lui Ameri, apărând-o de