-
Micuță Ameri. Îi spun în timp ce mă cobor în
genunchi în fața ei. Îi dau mâinile la o parte și o
privesc cu atenție. Îi citesc stare pe chip și îmi dau
seama că am grăbit destul de mult lucrurile.
Cumva, o fac să sufere iar asta mă face să plâng.
Mai ții minte cum ne-am cunoscut? Erai așa de
micuță... Ți-am cuprins chipul în palme și ți l-am
mângâiat, așa cum o fac și acum. Eram un biet
fugar căruia nu-i păsa de cei din jurul său,
încercam doar să supraviețuiesc, dar am văzut în
tine ceva special iar asta m-a făcut să vreau să am
grijă de tine, să te sprijin și să nu las pe nimeni săți facă rău, fiindcă nu știam, la început, câtă
putere ai. Mai apoi, nu m-am mai putut despărți
de tine. La fel suntem și acum doar că atunci îmi
acordai mai multă încredere decât acum. Atunci
nu-ți era teamă. Știu ce te-a făcut să simți teamă și
îmi pare rău. Trebuia să te învăț aceste lucruri cu
timpul, dar nu mi-ai permis. Acum, am grăbit
lucrurile, dar trebuie să înțelegi că niciodată...
absolut niciodată... nu aș putea să fac ceva care
să-ți facă rău. Acum te privesc și încă văd în tine