-
Eu... eu... Simt cum parcă toate puterile mă lasă și
mi se înmoaie genunchi. E ceva ce nu pot sa
concep... am greșit undeva... Zadakiel... are
sentimente față de mine, poate... poate ar fi trebuit
să mă aștept. Șocul parcă mă acaparează
instantaneu iar lupta care se duce în interiorul
meu mă face să mă dezechilibrez.
-
Ameri. O prind, aducând-o în brațele mele. Eu...
uhm... scuze! Încă nu știu să-mi folosesc aripile.
-
Ai să înveți... eu... nu sunt în apele mele... nu
cred... nu cred că mă simt prea bine.
-
Poate ai nevoie de aer. Îmi dau aripile, stângace,
la o parte. Îmi pare rău. Probabil eu ți-am făcut
rău.
-
Nu e asta... nu înțelegi ce se petrece. Mă las să
cad în genunchi proptindu-mă cu mâinile de
pământul înghețat. Nu înțelegi ce se petrece în
interiorul meu și... faptul că tu... Dar mă opresc
înainte de a mai spune ceva care ar putea să îl
rănească și mai mult.
Mă cobor în genunchi în fața lui Ameri și cu vârful
aripilor îi ridic privirea din pământ.