inferioare. Cât eram în pântecul ei... abia
așteptam să evadez și să o cunosc. O veneram...
credeam că e un demon veritabil. Când am
văzut-o... Ah!!! Imaginea ei! Privirea aia din
ochii ei care cerșea milă. Nici măcar nu a avut
coloană vertebrală în a-și înfrunta propriul
copil. Nu îl merita pe tatăl meu!
-
Să înțeleg că nu ai niciun regret, nu? Adică, nu
te condam pentru ce ai făcut. Mi se pare
normală reacția ta. Dar ce l-a oprit pe tatăl tău
pentru a o face pe ea semi-demon? Mă gândesc
că, totuși, nu ar mai fi fost om.
-
Nu știu... poate... poate din același motiv pentru
care nici eu nu vreau să te transform pe tine. Mă
ridic deasupra lui Zadakiel, plutind ușor pe
aerul rece.
-
Înțeleg. Nu mă prea interesează detaliul acesta
cât timp ai apărut tu. Au făcut un lucru bun, să
zic așa. Văd că aproape ți-au revenit puterile.
Asta e bine.
-
Încă nu sunt îndeajuns de puternică pentru a-l
înfrunta pe Sith. Ah! Mă doare dacă zbor prea