-
Stai! Mă proptesc în fața lui Ameri, blocându-i
accesul la bucătărie. Eu sunt îngrijorat fiindcă te
văd... în halul acesta și tu atât îmi poți spune?
Ameri, ce e? Ce ai făcut? De ce?
-
Nu e treaba ta! Am făcut ce era necesar... acum,
dă-te din calea mea.
-
Nu! Nu, până nu-mi spui! O cuprind și o privesc
cu atenție. Îmi pasă! Înțelegi? Vreau să știu că
ești bine. E greșit ceea ce fac?
-
Ah, Zadakiel! De ce insiști? Ce vrei de la mine?
Dacă ar știi ce am făcut... nu trebuie să știe... e
interzis, ceea ce am făcut eu, dar... cum altfel
să-l fi protejat? L-aș fi sfâșiat de viu.
Îmi imaginez ce a făcut și știu că a făcut-o pentru
mine. De ce ceea ce spun eu are repercursiuni atât de
grave? Nu reușesc decât s-o întorc împotriva mea. Ce e
cu noi? Nu trebuie să fie așa. O privesc în ochi pe Ameri
și văd acea privire vinovată. Chipul ei parcă urlă ”Pentru
tine am făcut-o! Înțelegi?”, dar mi-am dorit prea mult să
o schimb și am fost orbit de asta. Nu vreau să o pierd pe
Ameri, nu în felul acesta. Nu mi-aș putea ierta asta. Pare
nesăbuit ce fac, dar simt ceva ce n-am mai simțit până