dar nu trebuie să o arate și ea, în fond, este supunere
voită. Un fel de supunere care ar ceda în fața morții. Ce
aș avea de pierdut? Viața cu Ameri era frumoasă până iam găsit pe acești muritori. Asta e! Știu ce trebuie să fac,
chiar dacă asta reprezintă un risc. Trebuie să o scap de
muritorii aceia, cu sau fără acordul ei, cât mai repede. Nu
există decât două posibilități. Ori va accepta ideea și vom
reveni la normal, ori mă va omorî și îmi voi accepta
destinul dacă e să fie așa iar în felul acesta o voi răzbuna
eu. Mă așez în fața ferestrei și o văd pe Ameri
apropiindu-se de casă. Unde a fost? Ahh! Am simțit
adineauri ceva, dar cred că am fost prea zăpăcit pentru ami da seama că era vorba de Ameri... a plecat de acasă.
Cum sună asta... acasă! Cobor scările pentru a o
întâmpina și mă blochez pentru câteva clipe, văzând-o
plină de sânge. O cuprind de umeri, îngrijorat.
-
Ce s-a întâmplat? Unde ai fost? Ești bine?
-
Uh? Ah... da... sunt bine acum. Nu ai de ce să-ți
faci griji. Mă desprind din prinsoarea lui
Zadakiel și mă îndrept înspre bucătărie pentru
a-mi curăța chipul de sângele muritorului.