terminat cu tine. Mă ridic deasupra lui, presându-i pieptul
cu piciorul. Asta... te va durea, destul de tare! Ahahaha!
Apuc brațele creaturii, care acum mă privește palid, cu
disperare, încercând să scoată câteva sunete, și le smulg
bucurându-mă ca un copil la auzul sunetului oaselor și a
tendoanelor care se desprind de trup. Câtă plăcere!!! Asta
îmi doream! Asta am vrut să simt! Zâmbetul mi se stinge
aproape instantaneu privind trupul inert. Doar atât? Oftez
privind cadavrul lipsit de suflare care zace acum într-o
baltă de sânge. Nu contează... măcar, acum, Zadakiel, e
în siguranță. Mi-am potolit setea. Poate ar trebui să mă
întorc... Îmi mai privesc odată capodopera și mă furișez
printre umbrele copacilor și a clădirilor, până ajung din
nou în fața casei muritorului. Asta... am făcut-o pentru
tine, Zadakiel.
Camera muritorului miroase în ultimul hal. Îmi e
scârbă, dar n-am ce face. Mă învârt prin cameră
gândindu-mă la Ameri. Poate ar trebui să mă resemnez
cu ideea că Ameri va rămâne așa pentru totdeauna. Ține
la mine! Nu pot spune că nu simt asta, dar are un mod
ciudat de a o arăta. De ce se comportă așa cu mine? Până
la urmă, sunt un slujitor care și-a însușit această poziție,