nesemnificativ decât Zadakiel... chiar dacă asta... chiar
dacă asta înseamnă să încalc legea noastră. Nu va știi
nimeni. Va fi păcatul meu. Mă strecor, pășind grăbit prin
zăpada rece, pe lângă clădirile și casele care îmi ascund
prezența. Dacă aș putea să zbor... ar fi mai ușor. E mai
ușor să îți vânezi prada din înaltul cerului, dar va trebui
să mă mulțumesc și cu atât. Mă apropii de o stradă mai
populată. Nu pot fi văzută. Urmăresc creaturile cum se
plimbă ignorante, fără să-și dea seama de prezența mea.
El! Un băiat tânăr care râde în hohote, în timp ce iese cu
alți trei dintr-o clădire, se desparte de ei clătinându-se. Se
îndreaptă spre mine. Mă prefac că mă lovesc de el din
greșeală și îmi cer scuze. Te-am prins! Rânjesc în sinea
mea satisfăcută, dar la suprafață continui să afișez o
expresie pierdută.
-
Scuze, gagica, nu te-am văzut! Te-ai lovit?
-
Eh... nu... dar... cred că m-am pierdut.
-
Eh? Te-ai pierdut? Păi unde vrei să ajungi?
-
Nu știu... Mă prefac în continuare că mă
împiedic și mă împing în el până ajungem în
întunericul unui gang.