-
Mă duc să mă calmez. Eu cred în tine! Eu cred
în Ameri! Nici în partea ta demonică, nici în cea
umană. Cât poate fi de greu!
Pulsul îmi aleargă haotic și simt cum o forță
întunecată mă ademenește, mă împinge, strigă în
interiorul meu să mă reped la Zadakiel și să îl sfâșii
pentru a-l privii cum suferă. Scrâșnesc din dinți cu putere
și mă îndepărtez de Zadakiel... mai mult pentru a-l
proteja. Setea asta incontrolabilă de a-i face rău mă face
să vreau să-mi smulg propria piele. Mă arde, mă irită. De
ce trebuie să insiste? Cum poate să-mi ceară să-l omor?
AH!!! Dacă ar știi măcar cât de dureroasă e setea asta,
frenezia asta care mă cuprinde atunci când cineva mă
sfidează. Dacă ar știi cât de mult încerc să mă controlez.
Nu vreau să îi fac rău... nu vreau să pățească nimic... dacă
m-ar asculta doar... dacă nu ar mai fi atât de încăpățânat.
AH!!!!!! Nu mai rezist!!! Doar gândul că mi-a întors
spatele și s-a împotrivit îmi face interiorul să se
zvârcolească. Trebuie să scap de senzația asta! Ies
nervoasă din casa muritorului, precum un animal de
pradă care se pregătește de vânătoare. Trebuie să-mi
potolesc setea asta haotică. Mai bine un muritor