și privesc în jur. Ce mizerie de oameni! Cum
pot sta aici?
Tresar speriată în momentul în care trenul dă semne
că se apropie de Saori. Îl privesc pe Mike, care doarme
cu capul rezemat de umărul meu. E atât de dulce. Privesc,
dincolo de geamul aproape înghețat și admir peisajul care
dezvăluie orașul Saori. Este un spectacol superb de culori
risipite prin albul pur al zăpezii. Mă simt ca un copil care
călătorește spre un tărâm magic, necunoscut. Îl sărut ușor
pe frunte, pe Mike și-i mângâi chipul, pentru a-l trezi.
-
Iubire... cred că ajungem. Trezește-te,
somnorosule!
-
Ce? Vreau să dorm! Nu!
-
Bine, atunci! Te las aici, iau eu toate bagajele și
mă duc să găsesc vreun prinț care să mă ducă la
castelul lui din Saori.
-
Nuuu! Strig mormăind. O iau în brațe și fără sămi desprind capul de umărul ei continui. Dorm!
Stai aici!
-
Nu, eu am plecat. Asta este, iubire, dacă renunți
la logodnica ta pentru un pui de somn... nu am
ce face. Trebuie să plec să îmi caut rostul în