-
Tocmai asta e ideea. Nu mai suntem în Valhala.
Vino să vezi și lasă somnul pe mai târziu.
-
Mnu... tu mă păcălești! Nu vin!
-
Nu vii? Bine! Atunci aduc zăpada la tine.
Muahaha! Deschid ușa și reușesc să strâng un
bulgăre de zăpadă în mâini, după care, încep să
îi ating obrazul cu el. Cum e?
-
Mike... Deschid ochii, privesc uimită bulgărele
din mâna lui Mike și parcă nevenindu-mi să
cred sar de pe canapea și alerg în tălpile goale
afară în zăpada rece, unde mă arunc în
genunchi. Nu îmi mai pasă de răni, nu-mi mai
pasă de frig... suntem în Valel. Lacrimile îmi
pornesc încet pe obraji în timp ce strâng cu
putere zăpada fină în palme și o privesc.
Încep să râd, văzând reacția Gaiei. Este precum un
copil mic care se bucură de prima ninsoare doar că aici
nu ninsoarea în sine este motivul bucuriei ci faptul că nu
mai suntem în Valhala. Ies pe ușă și o iau în brațe,
ridicând-o din zăpadă.
-
O să răcești așa. E prea frig. Îi șterg lacrimile și
o sărut, pășind încet în casă.