Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Page 326

Fac orice îmi poruncești, Stăpâne! Te rog, nu mă ucide! Disperată, cobor în genunchi sub apăsarea puternică a mâinii lui. Te pot ajuta, Stăpâne! Îți pot fi de ajutor! Te rog, cruță-mi viața! Să-ți cruț viața? Creatură mizeră ce ești! Ce poți face mai mult decât să-mi devii slugă? Ești un nimic. Pentru un nimic ca tine, dreptul la viață este prea prețios. Să nu îndrăznești să-ți ridici privirea la mine! Nu îndrăznesc, Stăpâne! Pot fi o slugă bună! Îți pot îndeplini orice poruncă! Te rog... te rog, nu mă ucide! Fac orice, fac orice!!! Îți voi fi devotată întru totul. Nicio creatură nu și-a dorit, până în prezent, să mi se supună complet pentru a-și câștiga dreptul la viață. Îmi place ce aud. Vreau să văd cum e să ai o slugă. Mi te vei adresa cu ”Stăpâne” iar orice abatere de la cuvântul meu te va costa viața. Ridică-te! Mulțumesc, Stăpâne! Îți stau la dispoziție. Îmi plec capul și mai mult, făcând aproape o plecăciune în fața Marelui Sith. Ce am ajuns... dar... cum este posibil ca Răul suprem să zacă în muritorul ăsta? Îmi înghit cuvintele și îmi accept soarta.